Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: Transalpina rămâne închisă. Zăpadă de zece metri în zona Pasul Urdele. Atenţionări pentru turişti

transalpina salvamont

Publicat

Transalpina, cea mai înaltă şosea din România, rămâne închisă şi în luna aprilie. La graniţa cu judeţul Gorj, zăpada are trei metri, iar în zona Pasul Urdele, chiar zece metri.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, drumarii nu pot interveni cu utilajele.

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 67C -Transalpina rămâne închisă, din cauza vremii.

Salvamontiştii au inspectat, marţi, zona şi au constatat că, în unele locuri, stratul de zăpadă măsoară trei metri, pe carosabil. Iar condiţiile meteo sunt neprielnice în aceste zile, fiind înregistrate ploi şi fiind şi pericol de avalanşe.

“Salvamontiştii au realizat fotografiile cu nivelul zăpezii. Este până la semnul cu judeţul Gorj, care are trei metri“, a spus Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu, citat de adevărul.ro. Potrivit sursei citate, zăpada ajunge în unele locuri şi la zece metri.

„Sunt zone unde zăpada are până la zece metri pentru că, este troienită. Este vorba de zona Pasul Urdele, sub Păpuşa“, a mai spus Ion Tudor.

Drumarii au pregătite utilajele, pentru momentul în care condiţiile meteo vor fi mai bune. Turiştilor le este recomandat să nu se aventureze în zonă, nici măcar pe jos, având în vedere riscul de avalanşe.

Tronsonul DN67 C – Transalpina, de la Obârșia Lotrului (județ Vâlcea) până la Curpăt (județul Alba), dar şi zona până la Rânca a fost închis oficial, pentru perioada de iarnă, pe 17 noiembrie 2017.

Anul trecut, circulaţia a fost deschisă la sfârşitul lunii mai, cu restricţii de tonaj şi interval orar (interzisă circulaţia între orele 20.00 – 7.00). A fost apoi închisă temporar de mai multe ori, având în vedere că a nins inclusiv în iulie.

Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare altitudine din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, la 2.145 de metri. Drumul face legătura între orașele Sebeș, din județul Alba şi Novaci (Bengeşti), din județul Gorj, o parte fiind anual închis pe perioada iernii. Transalpina, în judeţul Alba, are 79 de kilometri, până la limita cu judeţul Vâlcea. În total, şoseaua alpină străbate 148 de kilometri.

sursa foto: Facebook (Secţia Drumuri Naţionale Târgu Jiu)

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate