Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Transavia investește masiv în energie verde pentru a-și asigura necesarul de energie

Publicat

Transavia, liderul pieței de carne de pui din România, investește masiv în energie regenerabilă și în cogenerare pentru a ajunge să își acopere aproape în integralitate necesarul de energie. Doar în acest an, prin proiectele deja demarate, Transavia intenționează să amplaseze peste 22.000 de panouri fotovoltaice care vor produce energie verde.

Prin această capacitate instalată, de 10 MWh, se va acoperi aproximativ 30% din consumul anual de electricitate al facilităților Transavia. Această etapă va elimina anual cel puțin 4 milioane de kilograme de emisii de CO2, echivalentul emisiilor anuale provenite de la 1778 de autoturisme.

Reducerea semnificativă a emisiilor de carbon va fi dublată de un efect economic pozitiv asupra performanțelor companiei, care, odată ce își va asigura necesarul energetic pe cont propriu, va fi protejată de fluctuațiile masive ale prețurilor la energie. Panourile fotovoltaice vor fi instalate atât pe acoperișurile fermelor de pui, cât și pe teren, în funcție de structura construcțiilor și de poziția față de soare. În etapa actuală vor fi amplasați peste 100.000 de metri pătrați de panouri fotovoltaice.

„Ambiția noastră este să ne asigurăm, până la finalul anului 2023, aproape în integralitate energia electrică necesară. De aceea, investim masiv în energia verde și soluții de eficiență energetică ce vor contribui la rezultatele noastre pe termen lung. Doar în prima etapă, concentrată în anul în curs, vom acoperi circa o treime din necesarul de energie electrică pentru facilitățile noastre, creând și un avantaj unic în piață. Singurul factor care ne-ar putea afecta progresul ar fi funcționarea defectuoasă a lanțurilor logistice. Avem însă încredere că, împreună cu companiile cu care colaborăm în implementarea proiectului, vom găsi soluții astfel încât să reușim până la finalul anului viitor să producem 80%-100% din energia de care avem nevoie”, declară dr. ing. Ioan Popa, președinte și fondator Transavia.

Această inițiativă face parte din strategia de sustenabilitate, de la bob la furculiță, prin care compania s-a angajat să protejeze resursele pentru generațiile viitoare, acționând responsabil în privința oamenilor, a animalelor, a comunităților și a mediului.

„Suntem hotărâți să fim un model pentru toți jucătorii din piață și să contribuim activ la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Națiunilor Unite, reducându-ne la minimum posibil amprenta de carbon. Doar cei 10 MWh, produși de panourile fotovoltaice din prima etapă, sunt echivalentul plantării a 187.000 de copaci sau, altfel spus, a unei păduri de aproape 200 de hectare. Contribuim astfel direct la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și la combaterea efectelor schimbărilor climatice”, spune Theodora Popa, vicepreședinte Transavia.

Suplimentar, pe lângă panourile fotovoltaice, Transavia va implementa și două proiecte de cogenerare de înaltă eficiență electrică și termică.

Pentru eficientizarea consumului de energie, Transavia a adoptat deja utilizarea tehnologiilor și echipamentelor eficiente și a implementat modele de exploatare fiabilă a acestora astfel încât să nu existe pierderi. Conform celui mai recent Raport de Sustenabilitate publicat de Transavia, compania a devansat cu 4 ani atingerea obiectivului țintă de reducere a consumului de energie relaționat cu iluminatul. Astfel, ca urmare a accelerării înlocuirii corpurilor de iluminat existente cu corpuri LED la toate punctele de lucru unde se puteau aduce îmbunătățiri, compania a redus deja cu 15% consumul de energie din această activitate. Același Raport indică faptul că afacerea de familie, cu capital 100% românesc, utilizează gazele naturale la producerea aburului pentru asigurarea fluxului tehnologic, la încălzirea spațiilor destinate creșterii păsărilor dar și la încălzirea spațiilor administrative. Tot în vederea creșterii eficienței energetice, compania continuă activitatea de izolare termică și de monitorizare a microclimatului cu echipamente automatizate în halele de creștere. De asemenea, Transavia a implementat măsuri specifice pentru fiecare punct de lucru, în funcție de zona geografică și de variația de temperatură pentru perioada iarnă-vară.

Transavia este singurul producător de carne de pui care a publicat în mod voluntar Raportul de Sustenabilitate în ultimii doi ani. De asemenea, este prima companie din România co-semnatară a Codului Conduită al UE cu privire la practicile responsabile comerciale şi de marketing în sectorul alimentar.

Despre Transavia

Transavia este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brand-urile Fragedo, Libertan și Papane, ocupând locul 4 în topul celor mai valoroase portofolii din România (Brand Finance Romania 50 2022). Transavia operează sustenabil cu un model de business integrat vertical, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță. În cei 31 de ani de activitate, Transavia a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat inovația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor. Unul dintre cei mai mari angajatori români, Transavia are în prezent peste 2.300 de angajați, care activează preponderent în cele 30 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii.

În fermele Transavia, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 25% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene, pe continentul african, în zona Mării Mediterane și a CSI. Fragedo, brand emblemă al companiei Transavia, a fost desemnat și la ediția 2021 a Summit Forbes Brands for Kids, drept „Cea mai de încredere marcă de carne”.

Pentru mai multe informații, vizitați https://transavia.ro/.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement