Connect with us

Eveniment

FOTO: Trei tineri sportivi din Alba, medaliați la Campionatul Internațional de Taekwondo din Bratislava, Slovacia

medalii

Publicat

Trei tineri sportivi, luptători de taekwondo din Alba au reușit să cucerească medalii la Competiția Internațională Bratislava Open, desfășurată în Slovacia. 

Prin mult antrenament și dăruire, cei trei sportivi au reușit să câștige câte o medalie la categoria la care au luptat. 

taekwondo

Boloage Alexandru a obținut locul 1 la juniori mici-35kg, Cetean Eduardo s-a clasat pe locul 2 la categoria juniori mici -30kg, iar Fara Alexandru locul 3, la categoria juniori mici-30kg.

taekwondo

”A fost o competiție foarte grea, unde au participat 600 de sportivi din peste 50 de țări. Emoțiile au fost mari, dar gândul la victorie a fost și mai mare. Cei trei sportivi, din Alba Iulia și Sebeș au reușit să își învingă atât emoțiile dar și adversarii. Au reușit să obțină trei medalii, medalii câștigate prin multă muncă, antrenament și dăruire” a declarat pentru Alba24, antrenorul clubului Revolution Academy, Alin Moldovan. 

 

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement