Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: O unealtă de lucru și trei topoare vechi de 3.000 de ani, descoperite într-o pădure de lângă Ocna Mureș

Publicat

Trei topoare și o unealtă, vechi de circa 3000 ani au fost descoperite într-o pădure de lângă orașul Ocna Mureș, în urmă cu câteva zile.

”Trei dintre artefacte au fost descoperite cu ajutorul detectorului de metale de către un coleg, descoperire la care am luat și eu parte fiind prezent alături de coleg în pădurea respectivă” a transmis Kolosvari Csaba, un pasionat de arheologie din zonă, căruia i se datorează și alte descoperiri.

Colegul de care vorbeste acesta, este Cristian Rusu, membru al Asociatiei Dacia Crisius din Bihor.

Obiectele au fost lăsate în pământ, au fost anunțate autoritățile și în scurt timp doi arheologi de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia s-au deplasat la locul descoperirii pentru le ridica.

”Cu această ocazie a mai fost descoperit încă un topor din aceeași perioadă în imediata apropiere. Aceste obiecte sunt deseori descoperite ca urmare a depunerii lor în mod ritualic de către cei care au trăit mai bine de 3000 de ani în zonă.

Încă odată este o dovadă că zona orașului nostru este foarte bogată din punct de vedere istoric, principalul liant între civilizațiile care s-au perindat în zonă fiind sarea” a adăugat Kolosvari Csaba.

Acesta este posesor autorizat al unui detector de metale. El a mai descoperit un tezaur format din monede romane de argint pe un teren agricol din apropierea orașului. Este vorba despre un număr mare de monede imperiale.

Detalii aici: FOTO Tezaur de monede romane din argint, descoperit pe un teren agricol de lângă Ocna Mureș, de un pasionat de istorie

Foto: Kolosvari Csaba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement