Pompierii militari ai Detașamentului Alba Iulia au încheiat joi o nouă zi de căutare a tânărului înecat în lacul Oașa. Acțiunea s-a încheiat, din păcate, fără rezultat. Potrivit reprezentanților ISU Alba, căutările vor fi reluate. 

Publicitate

Reamintim faptul că pompierii au continuat joi, în a șasea zi, căutările în apele lacului Oașa, în speranța că vor da de tânărul care s-ar fi înecat vineri, 17 iulie.

Trei subofițeri ISU Alba l-au căutat pe tânăr cu o barcă penumatică dotată cu sonar.

Reamintim că vineri seara, printr-un apel la numărul de urgență 112, a fost semnalată dispariția unui tânăr de 21 de ani, care ar fi intrat la scăldat în apele lacului.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Tânărul s-ar fi aflat în zona lacului alături de unchiul său și ar fi intrat să facă baie în apă. Potrivit unor surse locale, acesta ar fi reușit să se ridice la suprafață pentru câteva momente, după care a dispărut în apa lacului.