Actualitate
FOTO: Turişti blocaţi pe Transalpina, între Alba şi Vâlcea. Au fost salvaţi de jandarmi
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2017/04/DSC_0282.jpg)
Jandarmeria Alba a fost informată telefonic, marţi, 4 aprilie, la ora 23.30, în urma unui apel S.N.U.A.U. – 112, despre faptul că cinci persoane adulte au nevoie de ajutor, deoarece maşina în care se aflau a rămas blocată pe drumul naţional 67 C (Transalpina), transmit jandarmii.
La ora 1.30, subofiţerii au ajuns la faţa locului, zona Pasul Tărtărău şi s-au deplasat 1 km. în judeţul Vâlcea unde au identificat autoturismul care avea probleme la motor şi nu mai putea fi pornit. La sosirea echipajului de jandarmi turiştii se aflau în stare bună de sănătate.
La scurt timp, la faţa locului a ajuns şi un echipaj de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Vâlcea şi împreună au condus persoanele la o cabană din zona Obârşia Lotrului. Efectivele din cadrul IJJ Alba s-au pus în mișcare pe drumul de întoarcere la ora 2.30.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
Vezi şi FOTO-VIDEO Peisaj spectaculos pe Transalpina, la mijloc de primăvară. Nămeţi de patru metri şi ninsori
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)