Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Un bărbat a donat sânge de aproape 70 de ori la Alba Iulia. Modele de spirit civic. Cum poți ajuta la salvarea de vieți

Publicat

Stocurile de sânge sunt foarte importante pentru salvarea celor care suferă intervenții chirurgicale sau care au nevoie de anumite tratamente. În Alba, reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) fac apeluri periodic, atât în ceea ce privește necesitatea donării în general, cât și pentru cazuri punctuale.

În acest context, în care este nevoie de cât mai mulți donatori de sânge, sunt și oameni care vin în sprijinul semenilor și devin model de spirit civic pentru ceilalți.

La Alba Iulia, un bărbat a donat sânge de aproape 70 de ori. Este considerat un adevărat erou de către reprezentanții CTS Alba. Și nu este singurul.

RemasterDirector_18da6b0cf

Doar de la jumătatea lunii iulie, au fost oameni care și-au făcut timp să vină la centru și să doneze și să ajute astfel la salvarea de vieți.

Unii dintre ei au venit în familie, inspirându-i și pe cei mai tineri către responsabilitatea față de ceilalți.

Apelul CTS Alba

„Nevoia de sânge este permanenta deoarece în spitale, zilnic se fac transfuzii sanguine. În primul rând trebuie sa fie asigurate  urgentele , situații neprevăzute pentru care trebuie să existe tot timpul stocuri suficiente de sânge din toate grupele.

Pe lângă urgențe sunt multe alte cazuri care necesita transfuzie de sânge și componente sanguine : intervențiile chirurgicale, pacienții  din secțiile ATI, Oncologie si Hematologie.

Pentru ca toți acești bolnavi cu nevoi transfuzionale să fie ajutați este nevoie ca zilnic un număr suficient de mare de persoane să doneze sânge.

Vara, fiind perioada concediilor numărul donatorilor scade semnificativ , afectând stocurile de sânge.

În aceste condiții suntem nevoiți să livrăm o cantitate mai mică de sânge către spitale, din grupele deficitare.

În ultimele două săptămâni au fost cereri de sânge și trombocite, pentru cazuri foarte grave (stări septice) la care greu am făcut față.

De asemenea am primit solicitări de sânge pentru pacienți din Alba internați în spitale din alte județe , la care intervențiile chirurgicale s-au amânat din lipsa de sânge sau pacienți tineri diagnosticați cu boli grave.

Ne-am străduit să-i ajutăm și pe aceștia, expediind o mare parte din cantitatea de sânge si trombocite solicitată.

Dorim să adresăm o rugăminte persoanelor sănătoase, cu vârsta cuprinsa între 18-60 de ani,  să-si facă puțin timp, dacă sunt sau nu în concediu și să vină la noi în centru pentru a dona sânge. De asemenea ne adresăm și aparținătorilor pacienților transfuzați, dacă au posibilitatea să mobilizeze donatori.

Sângele conține celule vii, astfel că donând sânge dăruiești viață”, au transmis, recent, reprezentanții CTS Alba.

Condiții pentru donare

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba se află pe b-dul Revoluției 1989 nr. 23 (în incinta Spitalului Județean de Urgență Alba).

Programul este de luni până vineri între orele 7:30 și 13:00. Telefon: 0258834050.

Principalele criterii pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona sânge:

  • vârsta: 18 – 60 ani
  • greutate: femei – între 50 și 100 kg; bărbați – între 55 și 110 kg
  • pulsul: 60 – 100 bătăi pe minut
  • să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli infecțioase etc.)
  • să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile
  • să nu fiți sub vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate)
  • să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni
  • să nu fiți în perioada menstruală (sau cu câteva zile înainte sau după)
  • să nu consumați alcool cu 48 h înaintea donării.

sursă foto: Facebook / Centrul de Transfuzie Sanguină Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement