FOTO: Un consilier local din Aiud reclamă dispariția a sute de tone de piatră cubică din granit rezultate după decopertarea unor străzi
Consilierul local Tiberiu Budușan acuză faptul că, din cele peste 700 de tone de piatră care ar fi trebuit contabilizată și gestionată, provenită în urma decopertării unor străzi din Aiud, la această oră mai este foarte puțină, uşor peste 70 de tone și din aceasta se vinde, „la negru”, unor persoane ce fac parte din cercul de prieteni ai conducerii administrative a municipiului.
„Deși această acțiune se poate numi furt, se pare că celor din administrație nu le pasă. Își bat joc de noi. Se fură cu camionul și nici măcar nu se sinchisesc să-și acopere urmele. Vă aduc drept dovadă câteva fotografii în care se vede cât se întindeau grămezile de piatră, cât a mai rămas și urmele de roți de camion lăsate ca urmare a transporturilor făcute. Am și informații despre persoane cărora li s-a dat/vândut piatră”, afirmă consilierul Tiberiu Budușan.
Tensiunea dintre consilierul local și administrația publică locală a început în urmă cu aproximativ o lună, atunci când acesta a inițiat un proiect de hotărâre prin care se propunea acordarea, cu titlu gratuit, unei cantităţi de piatră bisericii ortodoxe din localitatea aparținătoare Gârbova de Jos, proiect respins de către coaliția majoritară a Consiliului Local Aiud. Atunci, spre surprinderea majorității celor care au asistat la ședință, s-a aflat că, din cele peste 700 de tone, atât cât - potrivit calculelor - ar fi trebuit să rezulte în urma decopertării unor străzi, administrația locală mai are doar aproximativ 122 de tone și că această piatră nu a fost nici măcar contabilizată, deși, potrivit legii, așa ar fi trebuit să se întâmple.
„Alții, cum sunt cei din Alba Iulia, dau bani grei pentru astfel de piatră. Este inadmisibil ca o materie primă care ar costa aproximativ 700 lei pentru o tonă, adică o valoare de aproximativ 500.000 lei, să nu fie evidențiată în actele contabile ale Serviciului Public ce se ocupă de administrarea patrimoniului municipiului. În aceste condiții, nici nu încape îndoială că fiecare a făcut ce și cum a vrut cu această piatră. Există două explicații posibile pentru acest lucru: ori s-a greșit și nu s-a contabilizat, dintr-o neglijență, ori nu s-a contabilizat cu bună știință. Oricum, oricare ar fi cauza, cei vinovați trebuie să plătească”, a declarat consilierul Budușan.
Dorel Lazăr
jurnalist independent
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (3)