FOTO: Un cuțit african de aruncat – „kulbeda”, exponatul lunii februarie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Printre piesele spectaculoase aduse de Franz Binder la întoarcerea din călătoria sa în Africa, se numără şi cuțitele „kulbeda”. Acestea sunt arme de aruncat şi erau întâlnite în număr mare din Sudan şi până în Gabon, precum şi în vastul bazin al fluviului Congo.

Folosite ca arme, ele erau aruncate, la fel ca un bumerang, până la distanțe de aproximativ 50 m, în încercarea de a provoca răni cât mai grave inamicilor. Puteau fi utilizate și în ritualuri de sacrificii, dar şi ca monedă de schimb, ca în cazul membrilor tribului Tummok care nu acceptau altceva în schimbul grânelor lor decât astfel de arme. De asemenea, puteau servi şi ca simboluri ale puterii.

Există două tipuri de astfel de cuţite, cu numeroase variante şi subvariante, cel mai simplu fiind cel în forma literei „F”, căruia îi aparține şi exemplarul din colecția muzeului din Sebeş. Acest tip era prezent în Sudan, de la vest de lacul Chad şi până la graniţa cu Etiopia, între Nilul Alb şi Nilul Albastru, iar înspre Sahara, la triburile Zaghawa şi Bedyat, spre nord, la triburile Teda, în Munţii Tibesti, iar înspre sud, până în regiunea Adamawa, în actualul Camerun. Dată fiind morfologia piesei, cel mai probabil cuțitul provine din zona înălțimilor Tabi, situată între cele două izvoare ale Nilului și ocupată de tribul Ingessana, teritoriu pe care Franz Binder l-a explorat la jumătatea secolului al XIX-lea.

Cuțitul, confecționat din fier prin forjare, are forma unui topor cu coada ușor curbată,  măsurând, din vârf și până la extremitatea mânerului, 39,5 cm şi cu lama de 17,5 cm. Mânerul armei a fost îmbrăcat cu o țesătură din pânză roșie, peste care s-a realizat, din fibre textile răsucite, împletite şi înnodate, un manşon care-l face mult mai ergonomic. În partea superioară a mânerului există o mică extensie metalică, un pinten orientat spre exterior, servind, probabil, și ca gardă. Partea activă a armei cuprinde pintenul şi restul cozii care se termină sub forma unui spin răsucit spre stânga, sub care se găsește lama ce are aspectul unui cioc de pelican. Întreaga suprafață a cuţitului este brăzdată de canale, iar muchiile, cu excepția celor ale mânerului, sunt foarte bine ascuţite.

Franz Binder (n. 1.09.1820, Sebeş – d. 11.04.1875, Vurpăr) a fost un explorator transilvănean care, la jumătatea secolului al XIX-lea, a călătorit de-a lungul cursului Nilului, de unde, în 1862, s-a întors în orașul natal cu o bogată colecție de arme, podoabe, instrumente muzicale, obiecte de uz gospodăresc, provenind din zonele pe care le-a vizitat. Motivul călătoriei sale a fost căutarea fratelui său vitreg, Samuel Mauksch, care era angajat în serviciul militar egiptean. Aventurier din fire şi pasionat călător, Franz Binder a plecat în căutarea acestuia, ajungând în anul 1840 la Istanbul, ulterior cutreierând o mare parte din Asia Mică, trecând prin Smirna, Rodos, Cipru, Locurile Sfinte şi mânăstirile din Palestina, de unde şi-a continuat drumul prin Damasc, spre Beirut, Alep şi Bagdad. Nereușind să dea de urma fratelui său, Franz Binder s-a întors spre Alep cu o caravană, iar de acolo a plecat către Egipt. În iunie 1850 ajungea la Alexandria, plecând, la scurt timp, spre Cairo, unde a lucrat ca măcelar, cofetar, iar la un moment dat s-a ocupat chiar şi cu fabricarea berii. Animat de dorința de a explora, el a devenit conducător de caravane la o companie comercială și a efectuat opt călătorii între Cairo și Khartoum, actuala capitală a Sudanului. Pentru o perioadă, s-a stabilit în Khartoum, unde a fost funcționar al unei companii comerciale, iar apoi, începând cu anul 1857, a fost numit viceconsul al Imperiului Austriac.

Întors în Transilvania în 1862, prin expoziţiile pe care le organiza în diferite localităţi, le-a oferit compatrioţilor săi posibilitatea să admire obiectele pe care le-a adus din Africa. În anul 1864 a cumpărat un domeniu în localitatea Vurpăr, lângă Vinţu de Jos, unde şi-a întemeiat o familie și s-a ocupat de agricultură. Încă din timpul vieții, a donat impresionanta sa colecţie Societății Transilvane pentru Științe Naturale din Sibiu și Gimnaziului Evanghelic din Sebeș, o parte a acesteia putând fi admirată la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş.