Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Un medicament ce promite să reducă cu 50% riscul de spitalizare și deces din cauza COVID, în procedură de evaluare la EMA

Publicat

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) începe evaluarea în procedură accelerată a Molnupiravir, un medicament produs de gigantul farma Merck, ce promite să reducă la jumătate riscul de spitalizare și deces din cauza COVID-19. 

În cazul în care va fi aprobat, iar rezultatele din studiul clinic de până acum al companiei vor fi confirmate, Molnupiravir ar putea fi primul tratament pentru COVID-19. Până în acest moment au fost folosite medicamente ce aveau inițial altă indicație terapeutică, iar pe parcursul pandemiei s-a observat eficiența lor în tratarea COVID.

Reprezentanții Agenției Europene a Medicamentului au anunțat joi, într-o conferință de presă, că încep procedura de evaluare continuă a Molnupiravir – un instrument de accelerare a evaluării unui medicament care s-a dovedit promițător în timpul studiilor clinice, într-o situație de urgență de sănătate publică, precum actuala pandemie.

În condiții normale, toate datele necesare pentru susținerea unei cereri de autorizare pentru punere pe piață se depun la începutul procedurii de evaluare, însă, în cazul unei evaluări continue, Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman își desemnează raportorii în timp ce medicamentul este încă în proces de dezvoltare, EMA evaluând datele pe măsură ce acestea devin disponibile.

Compania farmaceutică americană Merck anunţase, pe 11 octombrie, că a depus la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) o cerere de autorizare în regim de urgenţă a medicamentului său antiviral împotriva COVID-19 administrat pe cale orală, Molnupiravir.

„Consecinţele cumplite ale acestei pandemii ne determină să acţionăm cu o urgenţă fără precedent, şi asta au făcut echipele noastre prin depunerea acestei solicitări (de autorizare) a Molnupiravir de către FDA”, declara la acel moment Robert Davis, directorul executiv al Merck.

Studiul clinic realizat de Merck cu privire la Molnipiravir, ale cărui rezultate au fost anunțate pe 1 octombrie, arată că medicamentul reduce cu aproximativ 50% riscul de spitalizare şi de deces pentru pacienţii diagnosticaţi cu boala COVID-19.

Acest tip de tratament cu pastile, uşor de administrat, este extrem de aşteptat şi considerat o modalitate eficientă de combatere a pandemiei.

sursa: hotnews.ro, merck.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement