Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Un nou început, plin de emoție și entuziasm, pentru elevii Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia

Publicat

DSC_0317 Luni, cei peste 950 de elevi înscriși la Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia au început noul an școlar 2017 – 2018. Cursurile din acest an se vor desfășura în cadrul colegiului și în cele două structuri: Școala Gimnazială Bărăbanț și Școala Profesională Germană.

La festivitatea de deschidere au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar General Alba, ai Inspectoratului de Poliție Județean Alba, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, ai Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, care au transmis mesaje pentru începerea anului școlar, iar slujba religioasă a fost oficiată de preotul Florin Croitoru de la biserica Sfânta Parascheva din cartierul Ampoi.

Prima zi de școală pentru cei 210 elevi de la Școala Profesională Germană a debutat cu bucurie și încredere. La festivitate au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba Ion Dumitrel, viceprimarul municipiului Alba Iulia Gabriel Pleșa, directorul general al Star Transmission și Star Assembly, Falk Pruscha și reprezentanți ai mediului economic care sprijină învățământul profesional dual.

În acest an școlar, Școala Profesională Germană, prin efortul Primăriei municipiului Alba Iulia, va beneficia de un nivel întreg renovat iar agenții economici parteneri vor sprijini financiar dotarea cu mobilier, materiale și resurse didactice după cele mai ridicate standarde.

Toți invitații au transmis mesaje motivante despre importanța dobândirii unei calificări, precum și a dezvoltării experienței practice într-o firmă de prestigiu, pentru toți elevii, atât de la învățământul profesional dual, cât și celor de la Școala de maiștri.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax