FOTO: Un șofer care a murdărit cu noroi o stradă asfaltată din comuna Ciugud va fi sancționat. Primăria a sesizat Poliția
Primăria Ciugud a sesizat Poliția după ce șoferul unei camionete a intrat cu roțile pline de noroi pe un drum asfaltat din comună. Acesta urmează să fie identificat și sancționat pentru murdăria pe care a lăsat-o pe stradă.
„La Ciugud nu acceptăm lipsa celor „7 ani de-acasă”! Chiar dacă suntem „la țară”, nu putem accepta ca drumurile să fie pline de noroaie, care sunt aduse pe roți, din zonele agricole, de mașini sau tractoare. Am înaintat o sesizare la Poliție pentru identificarea proprietarului acestei camionete și va fi „premiat” cu o sancțiune pentru murdăria pe care a lăsat-o pe o stradă din Hăpria.
Celor care vor să testeze vigilența noastră le spunem că avem o rețea de camere performante, care ne ajută în monitorizarea comunei. Recent, am câștigat încă un proiect prin PNRR și vom extinde sistemul de supraveghere, astfel încât faptele antisociale sau lipsa de bun simț vor fi imposibil de ascuns.
Mulțumiri sincere cetățenilor care ne-au sesizat și au luat atitudine în acest caz! Vă rugăm să nu ezitați să ne sesizați, de fiecare dată, când constatați o problemă în satele noastre”, au scris reprezentanții Primăriei Ciugud, pe pagina de Facebook.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (4)