Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Un tânăr din Şona a provocat ACCIDENT rutier la Cluj. Se afla sub influenţa alcoolului

Publicat

Un tânăr din Şona este cercetat penal după ce, aflat sub influenţa alcoolului, a produs un accident rutier în Cluj-Napoca, pe strada Observatorului.

Potrivit IPJ Cluj, în 1 octombrie, în jurul orei 20.15, a avut loc un eveniment rutier cu pagube materiale pe strada Observatorului, din municipiul Cluj-Napoca.

Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au stabilit faptul că cel care a provocat evenimentul rutier, respectiv un bărbat de 33 de ani, din comuna Şona, judeţul Alba, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevazută şi pedepsită de Codul penal.

Potrivit participanţilor la trafic (Info Trafic Jud. Cluj – Facebook), şoferul ar fi vrut să depăşească o coloană, a intrat pe banda de circulaţie pe care se desfăşurau lucrări la carosabil şi a lovit un utilaj staţionat. Autoturismul condus de şoferul din Alba a fost serios avariat.

sursa foto: Info Trafic jud. Cluj – Facebook

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement