EVENIMENT
FOTO: Unirea Alba Iulia a învins UTA cu 1-0 și a urcat pe locul patru în clasament
Unirea Alba Iulia s-a impus, duminică, pe propriul teren, în compania formației UTA Arad. George Petcuț a marcat singurul gol al partidei, în minutul 60, după o acțiune personală. Succesul cu arădenii duce Unirea pe locul patru, la un punct de locul secund, poziție promovabilă în Liga I.
Uniriștii au început bine meciul cu UTA și au avut primele ocazii prin Pecarov, Petcuț și Mureșan, în vreme ce Pascal s-a opus excelent la o lovitură liberă executată de Nădăban. Succesul albaiulienilor a venit în repriza secundă, iar pe final cele două formații au renunțat la tactica de joc, oferind câteva faze de contraatac, spre deliciul spectatorilor.
În ciuda celor 1000 de bilete distribuite gratuit înainte de meci, la partida dintre Unirea Alba Iulia și UTA nu au asistat mai mult de 400 de spectatori.
Unirea Alba Iulia a acumulat 14 puncte în urma acestui succes și a urcat pe locul patru în clasament, la un punct de locurile 2 și 3.
Iată cele două distribuții:
Unirea: Pascal (cpt) – Potopea, Camara, Bumbac, Bucurică – Bălu, Petcuţ, M. Oprea, C. Cornea – Pecarov, S. Mureşan. Rezerve: Lasc, Pistol, G. Militaru, Ciofu, I. Grozav, Schuller, Oară. Antrenor: Stelian Gherman.
UTA: Smaranda – I. Bălan, Pocuca, Pascariu (cpt), Siminic – Nădăban, A. Ignea, Fl. Purece, N. Nicolae – Hidişan – Drăghici. Rezerve: Amadio, Suslack, Fl. Gâlcă, Calvin, A. Gligor, Cl. Drăgan, Al. Capătă. Antrenor: Roland Nagy.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
maximus
duminică, 09.10.2011 at 14:20
bravo unirea! locul 2 e pentru noi!