Eveniment
FOTO UPDATE | PERCHEZIŢII IPJ Alba în judeţul Cluj: Suspecţi de trafic de maşini de lux furate din Italia aduşi la audieri
Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba au derulat, luni dimineaţa, nouă percheziţii în judeţul Cluj. Au fost vizate domiciliile a patru persoane suspecte de trafic cu autoturisme de lux furate din Italia. Percheziţiile s-au desfăşurat în Cluj-Napoca şi localitatea Sânmartin.
UPDATE: Doar trei dintre suspecţii vizaţi au fost găsiţi la domiciliu. Aceştia au fost aduşi la Alba Iulia. De asemenea, poliţiştii au recuperat şi trei dintre autoturismele furate (vezi foto).
Prejudiciul estimat se ridică la valoarea de 520.000 de lei.
Potrivit IPJ Alba, “în această dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, precum şi de poliţişti ai serviciilor de operaţiuni speciale Alba şi Cluj, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează simultan 9 percheziţii la domiciliile a patru persoane din judeţul Cluj care sunt bănuite de trafic de maşini de lux, furate din Italia.
Dosarul se află în instrumentare la Serviciul de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, în care, faţă de cele patru persoane sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: tăinuire, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, instigare la uz de fals şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
La acţiune vor participa 39 de poliţişti dintre care 26 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi 13 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
Pe baza mandatelor de aducere emise pe numele celor 4 suspecţi, aceştia vor fi aduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba pentru cercetări şi dispunerea măsurilor legale.
Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în perioada 2013 şi până în prezent, grupul infracţional menţionat, cu complicitatea mai multor cetăţeni italieni, care introduc autoturismele furate din Italia pe teritoriul României, a indigenizat 5 autoturisme de lux (an fabricaţie 2012, 2013), din gama mărcilor BMW, Mercedes şi Audi, cauzând prin aceste fapte un prejudiciu estimat la 520.000 lei.
După înmatriculare, D.I.M. şi P.L.M. se ocupau cu înstrăinarea autoturismelor în cauză către terţe persoane, inducându-le în eroare şi înşelându-le cu sumele de bani pe care respectivele persoane le achită pentru achiziţionarea autoturismelor.
Probatoriul administrat până la acest moment în cauză, s-a efectuat cu sprijinul IPJ Cluj – Serviciul de Investigaţii Criminale, Direcţia de Operaţiuni Speciale – SOS Alba, SOS Cluj şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor 4 persoane în legătură cu care există suspiciuni de comiterea infracţiunilor menţionate, identificarea eventualilor complici şi recuperarea prejudiciilor cauzate prin faptele lor.”
Trei autovehicule şi 18.100 euro ridicate în vederea indisponibilizării de poliţiştii din Alba în urma percheziţiilor
Potrivit IPJ Alba, “cu ocazia celor 9 percheziţii organizate de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au fost identificate şi ridicate în vederea indisponibilizării şi recuperării prejudiciilor cauzate prin infracţiune, 3 autoturisme de lux şi suma de 18.100 euro.
Trei dintre membrii grupului infracţional şi bunurile indisponibilizate au fost aduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, urmând a fi prezentaţi procurorului de caz în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale faţă de aceştia.
Una dintre persoanele bănuite de participarea la activităţile infracţionale, cercetate în acest dosar, nu a fost găsită la domiciliu fiind dispuse măsurile necesare pentru identificare şi desfăşurarea faţă de aceasta a activităţilor de cercetare care se impun.”
“E vorba despre autovehicule de lux, iar prejudiciul în momentul de față se ridică la suma de aproximativ 520 000 lei. Trei suspecți au fost identificați la locuințele lor, am găsit și trei autovehicule de lux. Aceștia au fost conduși la IPJ Alba, urmând a se lua împotriva lor măsuri legale. În total este vorba despre cinci maşini. Modul de operare este: furate în Italia, aduse în România, înmatriculate și vândute la cumpărători cu dare de mită. O maşină a fost vândută, am găsit-o și pe aceea și mai este încă una pe care o vom recupera în cursul zilei de mâine”, a declarat comisarul şef Cristian Mureșan, de la Serviciul de Investigații Criminale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News