Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: „Vacanţă în siguranţă”. Polițiștii din Alba au ținut sâmbătă oră de educație rutieră pentru copii şi părinţi. Recomandări

Publicat

IMG-20170610-WA0020 Polițiștii rutieri din Alba au ținut sâmbătă oră de educație rutieră în parcarea unui supermarket din Alba Iulia, în cadrul campaniei Alege Viața – Vacanță în Siguranță.

Acţiunea s-a derulat simultan, în mai multe locaţii similare din ţară.

Atât copiilor, cât și părinților, le-au fost oferite sfaturi și recomandări pentru un plus de siguranță, în vacanța care urmează.

Părinților, polițiștii le-au dat recomandări și bune practici pentru a conștientiza pericolele la care sunt expuși copiii lor.

La finalul activităților, cei mici au primit cadouri.

Părinți, Poliția Română vă recomandă:

Respectați toate regulile de circulație, dar și politețea în trafic! Copiii învață cel mai bine prin imitație, deci și aceștia vor adopta același comportament rutier.

Este important să le explicăm copiilor să fie atenți când sunt în apropierea carosabilului, să nu traverseze prin locuri nepermise și să se asigure că șoferul mașinii a observant intenția lor de traversare.

Copiii sub 14 ani nu pot circula cu bicicleta pe drumurile publice, deci nu-i lăsați nesupravegheați când se plimbă cu bicicleta!

Este interzis să transportați copii cu vârsta până la 12 ani pe scaunul din față în timpul deplasării pe drumurile publice, chiar dacă sunt ținuți în brațe de adulți.

De la părinți pentru copii:

Ne ținem de mână! Chiar dacă cei mici își doresc independența încă de la vârste fragede, când vă apropiați de trecere, roagă-l să-ți dea mâna și să fie atent la mașinile care vin din ambele direcții.

Observăm cu toate simțurile! Privește și ascultă traficul tot timpul, nu doar atunci când se aude un claxon.

Nu te grăbi! Recomandă-i să se asigure de două ori înainte să se apropie de carosabil pentru a traversa. De asemenea, să se asigure și că mașinile au oprit pentru a-i acorda prioritate.

Amintește-ți regulile de circulație a pietonilor și respect culorile semaforului!

Deplasează-te numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, cu fața spre direcția de mers a mașinilor.

Traversează perpendicular pe axul drumului, în pas vioi și nu alerga niciodată spre/pe trecerea pentru pietoni.

Nu traversa prin spatele autovehiculelor oprite/staționate sau prin spatele autobuzului din care ai coborât. Dă șoferilor sufficient timp pentru a opri înainte de a te angaja în traversare, e posibil ca vehiculele din spate să nu frâneze la timp.

Evită să traversezi drumul prin locuri cu vizibilitate redusă (curbe, vârfuri de pantă).

Nu privi în telefon când traversezi pe trecerea pentru pietoni, chiar dacă este trecere semaforizată.

Cere ajutor! Dacă nu ești sigur că poți traversa, așteaptă alți oameni și traversează împreună cu aceștia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement