Polițiștii din Ocna Mureș au desfășurat joi, 24 septembrie, o activitate preventivă la Clubul Vârstnicilor din oraș, în cadrul căreia le-au oferit seniorilor recomandări pentru prevenirea victimizării și protejarea bunurilor și a siguranței personale.

Activitatea a fost organizată în cadrul evenimentului "Săptămâna Prevenirii Criminalității", organizată la nivelul județului Alba în perioada 21 - 25 septembrie 2026.

Potrivit IPJ Alba, scopul activității l-a constituit creșterea gradului de informare și conștientizare a seniorilor cu privire la principalele situații în care pot deveni victime ale unor infracțiuni, precum și identificarea unor modalități simple prin care aceștia își pot proteja bunurile și siguranța personală.

Publicitate

Despre ce au discutat

Pe parcursul întâlnirii, polițiștii au discutat cu persoanele prezente despre prevenirea înșelăciunilor, furturilor și a altor fapte prin care infractorii încearcă să profite de încrederea sau vulnerabilitatea persoanelor vârstnice.

De asemenea, polițiștii le-au transmis seniorilor să nu ofere persoanelor necunoscute informații despre bunurile deținute, economii, date personale sau bancare și să nu permită accesul în locuință celor care pretind că reprezintă diferite instituții sau societăți, fără a verifica identitatea și motivul vizitei.

Publicitate

"Le recomandăm seniorilor să fie atenți, să nu se lase presați să ia decizii pe loc și, atunci când au suspiciuni, să ceară sprijinul familiei, a unei persoane de încredere sau al polițiștilor", au adăugat reprezentanții IPJ Alba.