Actualitate
FOTO-VIDEO 1 Iunie: „Sărbătoarea Copilăriei”, la Sebeș. Cadouri pentru cei mici, joc cu pudră colorată și tombole cu premii
De 1 iunie, Primăria municipiului Sebeş a organizat o sărbătoare a copilăriei, cu surprize şi cu multă veselie, în onoarea celor mai mici cetăţeni. O caravană a voioşiei a străbătut oraşul, tuturor copiilor fiindu-le oferită îngheţată şi 3.500 de cadouri personalizate cu simbolul municipalităţii.
De 1 iunie a fost consemnat un veritabil maraton de 9 ore, care a început la ora 10.00, la Centrul Cultural “Lucian Blaga”, acolo unde a avut loc o întâlnire emoţionantă cu copiii născuţi la Maternitatea Sebeş, de-a lungul timpului şi s-a încheiat după ora 19.00, în parcul din cartierul M. Kogălniceanu. În tot acest timp, au fost acoperite trei puncte importante din Sebeş (zona Petreşti, centrul municipiului şi cartierul M. Kogălniceanu), astfel încât petrecerea să fie cât mai uşor accesibilă tuturor copiilor. Cu sprijinul sponsorilor, au fost organizate tombole, cu premii atractive: 8 biciclete, 5 perechi de role şi 27 de mingi, toate acestea aducând bucurie câştigătorilor.
La ora 11.00, în cadrul Şcolii Gimnaziale din Petreşti, circa 700 de copii au dat startul petrecerii. Pe lângă programul artistic pe care l-au pregătit, cei mici s-au bucurat de prezenţa animatorilor de la Trupa cu Moţ în Frunte, fiecare dintre ei au primit cadourile oferite de primărie şi multe dulciuri pe gustul lor, din partea sponsorilor.
La ora 13.00, în Parcul Primăriei, a prins viaţă un tărâm al jocurilor şi al distracţiei. Atmosfera de poveste a fost conturată prin intermediul Grupului Skepsis, care a prezentat spectacolul „Hansel și Gretel”. Cei mici s-au distrat alături de Trupa cu Moţ în Frunte, Pic şi Poc, Valiza fermecată, Alexandra şi Adrian Pamfilie. Şcolile partenere ne-au oferit momente artistice, Liceul Tehnologic a prezentat o paradă a modei cu costume ingenioase create din materiale reciclabile, iar sportul şi jocurile copilăriei s-au regăsit pe aleile parcului. Un tobogan gonflabil cu acces gratuit, activităţile recreative, pictura pe față, muzica și dansul au transformat Ziua Copilului într-un adevărat festival. În zona centrală, au fost prezente circa 2500 de persoane. Cel mai spectaculos moment l-a reprezentat jocul cu pudra colorată, desfăşurat pe terenul de volei, special amenajat cu nisip.
La ora 17.00, în parcul din cartierul M. Kogălniceanu, au sosit aproape 1000 de persoane pentru a sărbători copilăria. Muzica şi voioşia au fost din nou în prim-plan. Grupului Skepsis, Alexandra şi Adrian Pamfilie, copiii de la grădiniţele şi de la şcoala din cartier au urcat pe scenă, aducând zâmbete şi bună-dispoziţie.
Primarul Dorin Nistor, alături de viceprimarul Adrian Bogdan s-au aflat în mijlocul celor mai mici cetăţeni ai oraşului pentru a se asigura că veselia va fi cea care va menţine ritmul pe parcursul întregii zile.
Bugetul dedicat evenimentului (inclusiv partea artistică) a fost de circa 120.000 de lei, fiind achiziţionate 3500 de cadouri (seturi de palete de ping pong şi puzzle-uri personalizate cu simbolul Municipiului Sebeş), care au fost oferite pe parcursul evenimentelor tuturor copiilor participanţi. Din partea sponsorilor, au fost servite 4500 de cornete de îngheţată, 3500 de sticle de apă, aproape 2000 de batoane de ciocolată. Asociaţia pentru Tine a donat 2000 de cărţi de colorat, pe gustul celor mai mici.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News