Albaiulienii se pot plimba cu bicicleta gratuit prin Cetatea Alba Carolina, începând de miercuri, 7 noiembrie, de când municipalitatea a primit cadou 15 vehicule pe două roți, din partea lui Dorin Nistor. La conferința de presă de prezentare acestora, primarul Mircea Hava i-a invitat pe toți candidații la parlamentare să facă astfel de donații sau servicii de orice fel, enumerând câteva dintre marile nevoi ale orașului: astupare de gropi, plantare de pomi, achiziționare de becuri etc.
Publicitate
„Mă bucur foarte mult pentru această donație, indiferent că vorbesc de Dorin sau de altcineva. Tot am zis că vrem să dăm biciclete gratuit la oameni, ca să îi învățăm să se mai miște. Municipiul așteaptă pe oricare candidat de oriunde să facă gestul ăsta. Dacă cineva vrea să planteze niște pomi, să ne spună doar unde și suntem deschiși, cu toată dragostea. Dacă vrea să asfalteze o stradă, foarte bine, acceptăm această formă de cadou electoral. Municipiul se lasă cadorisit. Este pentru prima dată când un candidat face un asemenea gest”, a declarat primarul Mircea Hava.
Publicitate
Cele 15 biciclete dăruite orașului sunt doar prima tranșă a donației din partea lui Dorin Nistor, acesta intenționând să îmbogățească setul cu încă 15 bucăți, în primăvară. Fiecare bicicletă a costat 400 lei, ceea ce a dus la o investiție de 6.000 lei. „Investiția este destul de împovărătoare pentru mine, pentru că, oricum, este o sumă importantă, dar asta nu înseamnă că investiția nu trebuie făcută, eu o consider necesară. Fiecare trebuie să ne implicăm. Dorința mea a pornit în primul rând de la mine. Îmi place să merg cu bicicleta, o fac cât de des pot. Stau într-o altă parte a orașului și mi-am dat seama că este greu să ajungi aici cu bicicleta, din cauza traficului. Uite așa, oamenii au posibilitatea de a vizita Cetatea cu bicicleta”, a declarat Dorin Nistor.
Publicitate
Bicicletele vor fi amplasate în apropierea statuii lui Mihai Viteazul, lângă Muzeul Național al Unirii și vor putea fi închiriate gratuit, „doar cu buletinul”. Primăria urmează să elaboreze un sistem în acest scop.
Alba24.ro este publicația de referință pentru știri locale din județul Alba, editată de Independent SRL din 2010. Acoperim evenimentele din Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Aiud, Cugir și toate localitățile județului. Suntem membri UZPR și colaborăm cu agențiile Agerpres și Mediafax pentru informații verificate. vezi mai mult ...
Comentarii (14)
E
evi12 noiembrie 2012
b
C
Claudiu8 noiembrie 2012
orice fapta buna este binevenita, foarte bine, multumim.
G
geo8 noiembrie 2012
in alba pdl-ii , pnl- ii si psd-ii, s-au infratit in cuget si simtiri, iar noi votam ca prostii....voi traiti in lumea voastra de autisti
Comentarii (14)