Mai multe străzi centrale din Abrud au fost inundate miercuri după-amiază, după o ploaie puternică. Apa a pătruns și în câteva subsoluri ale unor gospodării. 

Primarul Cristian Albu a declarat pentru Alba24 că în oraș a plouat abundent, iar canalizarea a fost depășită și nu a putut prelua toată cantitatea de apă. Străzile centrale s-au umplut de apă. Acesta a adăugat că autoritățile locale acționează în zonele respective.

Publicitate

 

Potrivit primarului nu s-au înregistrat alte pagube. Situația a fost semnalată și de cititorii Alba24 și de utilizatorii rețelelor sociale, care au postat imagini online.

Județul Alba se află sub cod portocaliu și galben de furtuni începând de miercuri, 10 august, ora 10.00 și până joi, 11 august, ora 8.00. Meteorlogii au anunțat instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis atenționări Cod Galben de inundații pentru județul Alba și alte zone din țară, valabile până joi, inclusiv pentru Arieș și afluenții acestuia.

Publicitate

Sursă video: Claudia Bar - Facebook