Eveniment
UPDATE FOTO/VIDEO: ACCIDENT de muncă GRAV la fosta Exploatare Minieră Uricani: Doi muncitori prinși sub tone de moloz
Un accident de muncă grav s-a produs miercuri, 15 aprilie, în incinta fostei exploatări miniere din Uricani. Doi muncitori au fost prinși sub câteva tone de moloz, după ce un turn de extracție al cărbunelui s-a dărâmat.
UPDATE, ORA 14.44: Potrivit ISU Hunedoara, misiunea de căutare a muncitorilor (de 31 și 41 de ani, angajați ai unei firme din Satu Mare) prinși sub dărâmături la mina Uricani continuă. În operațiuni sunt implicați 40 de pompieri specializați în căutare-salvare şi ajutor medical. Pentru identificarea locului în care au fost blocati sub moloz cei doi muncitori este utilizată o cameră cu termoviziune. La căutări participă și 3 echipaje canine. Este vorba despre câinele de serviciu al I.S.U. Hunedoara cu stăpânul sau, un voluntar al Asociației Câini de Salvare Transilvania cu câinele său de căutare, care este şi pompier în Orăştie, precum şi un echipaj canin al Salvamont Hunedoara.
Știrea inițială
Un muncitor a reușit să se salveze șă să iasă de sub dărâmături, dar doi dintre colegii acestuia se află îngropați sub tonele de moloz. Cei trei muncitori se aflau într-o autobasculantă, la momentul producerii incidentului. Aceștia lucrau la ecologizarea minei.
Potrivit ISU Hunedoara, în cel mai scurt timp au ajuns la locul surpării echipaje de pompieri ale Detaşamentului Petroşani specializate în misiuni de salvare şi ajutor medical, precum şi echipe ale SAJ Petroșani.
Cu ajutorul echipamentelor aflate în dotarea containerului multi-risc vor fi tăiate şi îndepărtate elementele de dărâmătură. Concomitent, cu buldozere şi excavatoare aflate în dotarea Exploatării miniere şi a Primăriei Uricani, sunt efectuate acţiuni de îndepărtare a materialelor de construcţie.
Întreaga operaţiune se desfăşoară cu respectarea tuturor normelor şi principiilor de protejare a salvatorilor.
sursa imagini: ISU Hunedoara
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News