Eveniment
FOTO/VIDEO: Accident GRAV la Dealu Negru, pe drumul care merge de la Huedin spre Apuseni. Două femei însărcinate erau în mașini
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc, duminică, în județul Cluj, pe drumul dintre Beliș și Huedin, în zona localității Dealu Negru.
”Un conducător auto care se deplasa dinspre localitatea Beliș ar fi depășit neregulamentar autoturismul care îl preceda, intrând în coliziune cu autoturismul care circula din sensul opus. În urma impactului, autoturismului cu care care s-a efectuat manevra de depășire a fost proiectat în autoturismul depășit”, informează reprezentanții IPJ Cluj.
Potrivit reprezentanților ISU Cluj accidentul a fost sesizat prin 112. Apelantul a precizat faptul că în autoturisme au fost și două femei însărcinate, motiv pentru care a fost alertat și un elicopter SMURD pentru a interveni la locul accidentului.
”Pompierii au găsit trei autoturisme avariate la locul accidentului, iar ocupanții ieșiți din acestea. Unui bărbat de cca 50 de ani prezenta starea cea mai gravă, după evaluările primare, drept pentru care a fost preluat de către echipajul elicopterului SMURD și a fost transportat la spital (cel mai probabil UPU Cluj-Napoca).
Cele două femei gravide au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate. Alți doi bărbați au fost consultați și transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Aceștia acuzau dureri în zona toracelui, dar erau conștienți și cooperanți”, precizează reprezentanții ISU Cluj.
Mai multe informații citiți pe Romania24.ro
FOTO: INFO TRAFIC jud. CLUJ; ISU Cluj
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News