UPDATE FOTO-VIDEO: Accident pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia între două BMW-uri la intersecția cu drumul spre Ciugud
Din primele informații se pare că accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate. Unul dintre șoferii implicați în accident a ieșit cu autoturismul de pe strada Mărășești fără să se asigure, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care se deplasa pe șoseaua de centură, pe sensul Teiuș - Sebeș.
În urma accidentului, un bărbat a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, la data de 3 august, în jurul orei 16.00, C.D., o femeie de 49 de ani, din municipiul Piatra Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărăşeşti din Alba Iulia, la intersecţia cu şoseaua ocolitoare a municipiului, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus în direcţia Teiuş – Sebeş, de un tânăr de 29 de ani, din judeţul Hunedoara intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism a fost rănit uşor.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (4)