DAN_7936“Ambasadorii Unirii” au ajuns din nou la Alba Iulia, miercuri, pentru a aduce mesajele lor de bucurie şi a cinsti cum se cuvine Marea Unire și Ziua Națională a României.

Peste 300 de copii şi profesori din majoritatea zonelor folclorice ale ţării participă în această perioadă la manifestările de 1 Decembrie din Capitala Marii Uniri, în cadrul ediţiei XVI a Festivalului Național „Ambasadorii Unirii.

Publicitate

După ora 10.00, aceştia au participat la o paradă a portului popular pe traseul B-dul Transilvaniei – Parcul Unirii – Sala Unirii.

De la ora 11.00, în Sala Unirii, reprezentanţii-copii, din diferitele regiuni istorice ale ţării, s-au prezentat în faţa oficialităţilor locale şi judeţene, ca de fiecare dată, de 16 ani încoace, aducând mesajele lor, de Ziua Națională a României. Cu această ocazie, copiii şi-au exprimat “gândurile lor de unire şi frăţietate, întru cinstirea înaintaşilor şi propăşirea neamului românesc în context European”, potrivit organizatorilor.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Seara, la orele 18.00, în holul Central de la Alba Mall, ansamblurile folclorice de copii vor suține, tot ca de obicei, un spectacol de cântece și dansuri populare românești sub genericul: „Decembrie - Columnă a Unirii”. Își vor da concursul ansambluri folclorice de copii din judeţele Arad (Palatul Copiilor Arad), Iași (Palatul Copiilor Iași), Sălaj (Clubul Copiilor Jibou), Bihor (Clubul Copiilor Beiuş), Maramureş (Clubul Copiilor Sighetul Marmaţiei) Olt (comuna Dobroteasa), Bistriţa- Năsăud (Clubul Copiilor Sângiorz-Băi) şi Alba (Palatul Copiilor Alba Iulia, Clubul Copiilor Blaj).

Joi, 1 decembrie, cei peste 300 de copii şi cadre didactice vor fi prezenţi, în continuare, la Serbările Unirii din Piața Cetății.

Publicitate

Evenimentul este organizat de Palatul Copiilor din Alba Iulia, IŞJ Alba şi Ministerul Educaţiei.

https://www.youtube.com/watch?v=boSD8HeJUxI&feature=youtu.be

foto-video: Daniel Bloss