Connect with us
Publicitate

Administrație

FOTO-VIDEO: Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin a vizitat cartierul de romi „Lumea Nouă” din Alba Iulia

YouTube video

Publicat

Ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin a efectuat o vizită în judeţul Alba, marţi, 27 noiembrie. Printre obiectivele din program s-a aflat o deplasare în cartierul Lumea Nouă din Alba Iulia. Acesta, însoțit de primarul Mircea Hava și câteva persoane din staff-ul personal, a intrat și în clasele de la Grădinița nr. 10, unde copiii au pregătit câteva cântece în limba franceză și colinde.  

În cadrul acestei deplasări, oficialul francez a avut întrevederi cu prefectul Flaviu-Mircea Cozuc, cu preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel şi cu primarul Mircea Hava.

Ambasadorul Franţei la Bucureşti a vizitat cartierul Lumea Nouă, unde trăiesc cetăţeni de etnie romă, dar şi alte persoane defavorizate. Primarul Mircea Hava i-a prezentat lucrările ce au fost realizate și cele care urmează în graficul primăriei, cum ar fi un parc de joacă pentru copii, în apropierea căminelor studențești.

Construcția parcului pentru copii este un proiect susţinut de Ambasada Franţei, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia, Fundaţia PAEM Alba şi Asociaţia “Pakiv” România.

Philippe Gustin s-a întâlnit și cu președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. În cursul întrevederii desfășurate la Consiliul Județean Alba, cei doi au trecut în revistă colaborarea foarte bună existentă între județul Alba și departamentele La Manche și Rhone din Franța și au discutat despre proiecte de viitor care vor întări colaborarea Consiliului Județean Alba cu partenerii din Franța și cu Ambasada Franței de la București. Una dintre temele discutate a vizat ajutorarea comunităților de romi din județul Alba prin realizarea unui program pe termen lung care să permită o mai bună integrare în societate a romilor.

„Am discutat cu domnul Ambasador despre disponibilitatea județului Alba de a se implica într-un program mai amplu, pe termen mai lung, de ajutorare a comunităților de romi din județul nostru. Avem toată deschiderea pentru a face acest lucru alături de partenerii noștri francezi. Este însă absolut necesar să fie gândit un program care să aducă împreună administrațiile locale din România și din Franța, aceștia fiind principalii actori care resimt problematica romilor. Este foarte important ca în acest program să-și găsească locul în primul rând administrațiile locale și instituțiile statului și apoi alți actori”. – a spus domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

Ion Dumitrel l-a însoțit apoi pe Ambasadorul Philippe Gustin în satul Tătârlaua din comuna Cetatea de Baltă, unde au vizitat o exploatație agricolă administrată de o familie de romi printr-un proiect finanțat de Oficiul Francez pentru Imigrație și Integrare.

De asemenea, prefectul judeţului Alba, Flaviu-Mircea Cozuc, s-a întâlnit cu Excelenţa Sa, Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, în scopul dezbaterii unor aspecte esenţiale referitoare la problemele romilor şi la incluziunea socială a acestora.

Aceștia au dezbătut probleme ale cetăţenilor de etnie romă din judeţul Alba, considerând că opinia publică trebuie sensibilizată, în aşa fel încât tema incluziunii sociale a romilor să fie acceptată şi să existe implicare în acest proiect, în primul rând din partea autorităţilor, dar şi a societăţii civile.

„Mi-am exprimat clar intenţia de a contribui, ca prefect, la incluziunea socială a cetăţenilor de etnie romă, prin faptul că am asigurat lărgirea Grupului de lucru Mixt pe problemele romilor. În acest fel, am asigurat participarea concretă a cetăţenilor romi la procesul de luare a deciziilor. În cel mai scurt timp, va fi finalizată şi monografia fiecărei comunităţi de romi în parte din care va rezulta o radiografie precisă, la nivelul judeţului, a problemelor romilor”, a declarat prefectul Flaviu-Mircea Cozuc.

„Întâlnirea cu ambasadorul Franţei ne-a dat şi posibilitatea să evaluăm oarecum felul în care Instituţia Prefectului vede incluziunea socială a romilor în judeţul Alba. Faptul că Excelenţa Sa a apreciat modul nostru de abordare, considerând că ar trebui adoptat pe plan naţional, în România, ne-a oferit o certitudine cu privire la corectitudinea viziunii noastre. Vom stabili o comunicare cu comunităţile din Franţa, cu oraşul Grenoble în special care e destinaţia favorită a emigranţilor romi din Alba, şi vom încerca împreună, dar şi alături de reprezentanţii comunităţilor de romi din judeţul nostru, să găsim cele mai bune soluţii pentru a rezolva o problemă sensibilă pentru cetăţenii romi, dar şi pentru societate în general”, a conchis Flaviu-Mircea Cozuc, prefectul judeţului Alba.

YouTube video

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. observator

    luni, 26.11.2012 at 20:37

    Un parc cu terenuri de joaca in Lumea Noua este necesar datorita numarului mare de copii si a lipsei unui spatiu de joaca adecvat amenajat pentru intreaga zona.
    Vara foarte multi stau pe strada, se joaca zgomotos si deranjeaza toti locatarii din zona. Prin acest proiect si gradinita construita in cartier s-ar rezolva o parte din problemele copiilor din Lumea Noua.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate