Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO-VIDEO: Angajaţii firmei de încălţăminte „Futura Calzature” au protestat în faţa Prefecturii Alba. Nu şi-au primit salariile din februarie

Publicat

Câteva zeci de angajaţi ai unei firme de confecţii încălţăminte din Alba Iulia au protestat marți în faţa Instituţiei Prefectului Alba, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au mai primit banii pentru munca depusă, din luna februarie. Aceştia, conduşi de liderii de sindicat, au cerut Prefecturii intrarea în faliment a societăţii italiene „Futura Calzature”, pentru că doar aşa ar putea beneficia de şomaj.

Potrivit protestatarilor, patronul italian Simone Landi le-ar fi propus angajaţilor să rămână acasă până în luna mai, când ar fi trebuit să reînceapă munca. Acum, însă, italianul nu mai este de găsit, iar oamenii se întreabă cum vor intra în posesia sumelor de bani. Angajaţii mai susţin că patronul italian este plecat din România şi câ până în prezent nimeni nu mai ştie nimic despre când se va întoarce.

Omul de faceri italian nu este un străin al presei, dar nici al inspectorilor ITM Alba. În luna aprilie, acesta a fost depistat că deţinea nu mai puţin de 100 de angajaţi la negru, iar inspectorii au pasat cazul oamenilor legii, pentru a demara cercetarea penală. Din informaţiile deţinute atunci, societatea a încheiat iniţial contracte pe perioadă determinată până la 31 martie, iar, după expirarea acestora, administratorul ar fi părăsit ţara. Ulterior, acesta s-ar fi întors şi ar fi repornit activitatea la fabrică, cu 100 de oameni în producţie, însă fără forme legale de angajare.

UPDATE: Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Alba, au fost circa 60 de persoane, angajaţi ai firmei private italiene „Futura Calzature” S.R.L. care au susţinut protestul spontan.

Prefectul judeţului Alba, Dan Coriolan Simedru a primit o delegaţie formată din cinci reprezentanţi ai societăţii care i-au înaintat un memoriu cu principalele revendicări. La întrunire a participat şi inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, Dorel Fiţ.

„Se pare că patronul societăţii comerciale Futura Calzature SRL, firmă privată de încălţăminte a încălcat în mod grosolan legea prin desfăşurare de muncă la negru şi evaziune fiscală. Acesta a fugit cu toată marfa, a pus lacăt pe firmă şi nu a desemnat nici măcar o persoană care să încheie relaţiile de muncă în mod legal angajaţilor, pentru ca aceştia să poată primi indemnizaţiile de şomaj. Situaţia este cu atât mai dramatică, cu câte printre salariaţi se regăsesc femei cu copii care  trăiesc de azi pe mâine, pentru că patronul italian nu i-a plătit pe oameni pentru munca prestată de luni întregi”, a declarat prefectul Dan Simedru.

A fost luată decizia de a se acorda asistenţă juridică din partea specialiştilor ITM Alba, pentru ca angajaţii să se poată judeca în instanţă cu celeritate,  în procesele intentate firmei italiene „Futura Calzature” S.R.L., în vederea încetării contractelor de muncă şi a obţinerii indemnizaţiilor de şomaj. Totodată, angajaţii vor acţiona în instanţă firma respectivă pentru a-şi câştiga drepturile salariale restante, urmând să beneficieze de sprijinul autorităţilor şi în acest caz.

Prefectul judeţului Alba, domnul Dan Coriolan Simedru a convocat de urgenţă o şedinţă cu reprezentanţii instituţiilor publice cu atribuţii de control pe linie de legalitate şi securitate în muncă, respectiv Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Garda Financiară, Direcţia de Finanţe, Poliţia Economică pentru a discuta măsurile legale care se impun întreprinse pentru a-i ajuta să-şi reintre în drepturi, iar societatea italiană şi conducerea ei să respecte rigorile legii.

FOTO-VIDEO: Cătălin Crăciun

[nggallery id=269]

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. vali

    marți, 22.05.2012 at 13:10

    Va fi aceeasi poveste ca si cu Lider Prodcarn. Probabil ca patronul e plecat deja prin Dubai.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement