FOTO-VIDEO: Bărbat din Rimetea, REȚINUT de polițiști după ce a fost prins la braconaj, cu arme deținute ilegal
Un bărbat de 60 de ani din Rimetea a fost reținut de polițiști după ce a fost prins la braconaj, într-un fond de vânătoare, cu o armă letală și una neletală asupra sa, ambele deținute ilegal și fără a avea autorizație de vânătoare.
Potrivit IPJ Alba, la data de 29 august 2026, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din localitatea Rimetea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Bărbatul a fost identificat de polițiști, în timp ce se afla într-un fond de vânătoare situat în extravilanul localității Rimetea, unde avea amenajată o zonă pentru practicarea vânătorii.
Totodată, asupra bărbatului, polițiștii au identificat o armă neletală și una letală, ambele deținute ilegal și fără a deține autorizație de vânătoare.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru documentarea întregii activități infracționale.

ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)