Eveniment
FOTO-VIDEO: Bonnie Tyler la Alba Iulia: „De obicei oamenii cântă cu mine și sper ca acest lucru să se întâmple și aici”
Bonnie Tyler a ajuns sâmbătă la Alba Iulia pentru ca duminică să susțină un show incendiar care va încheia „Sărbătoarea Muzicii” de anul acesta. Înainte de marele eveniment artista a s-a întâlnit cu presa locală pentru povesti despre concert dar și despre planurile de viitor. Bonnie Tyler s-a arătat încântată de primirea pe care a avut-o în inima Transilvaniei, și, deși nu a avut timp să viziteze Cetatea Alba Carolina, acesta spune că ceea ce a văzut din mașină arată minunat.
Duminică la Alba Iulia va avea loc cel mai important concert din acest an. Bonnie Tyler va urca pe scenă pentru a încânta publicul cu hiturile care au făcut furori în urmă cu mai bine de 30 de ani dar și cu piese de pe cel mai recent album.
Artista a fost prezentă la o conferință de presă unde foarte degajată și plină de energie a povestit despre cariera ei și despre ce planuri are pentru fanii ei.
„Sunt foarte bucuroasă că ne-ați invitat pentru că este așa de frumos, toată lumea este prietenoasă.”
Vedeta a lăudat și cetatea Alba Carolina pe care nu a reușit să o viziteze dar din câte a văzut arată „uimitor”.
Întrebată despre care este rețeta carierei sale longevive Bonnie a povestit cu și-a început viața de artist și cât de mult a muncit pentru a ajunge unde este cum.
„Înainte de a face primul album al cântat șapte ani într-o formație locală, nu m-am prezentat doar la un show de talente și să aștept să devin un star. Am muncit din greu șapte ani, am cântat prin localuri, mi-am făcut experiență și mă bucuram de ceea ce făceam pentru că voiam să cânt nu să fiu faimoasă.” a povestit Bonnie Tyler.
Acesta povestit și despre cel mai nou album „Rocks and Honey” lansat anul trecut despre care spune că din punctul ei de vedere este cel mai bun produs discografic pe care l-a făcut.
Despre concertul de la Alba Iulia, artista a dezvăluit că va cânta doar patru piese de pe noul album iar restul vor fi hiturile care au consacrat-o în anii 70, 80.
„Voi cânta toate hiturile în acestă seară și doar patru din piesele noi de pe Rocks and Honey. De obicei oameni cântă cu mine și sper ca acest lucru să se întâmple și aici.”a mai spus Bonnie.
Cântăreața a făcut și un mic spectacol pentru cei prezenți la conferință și a interpretat câteva versuri din refrenele pieselor care i-au garantat succesul pe plan mondial printre care „I need a hero” sau „Turn around”.
Toate melodiile sale vor putea fi ascultate la concertul de duminică care va avea loc în Piața Cetății de la ora 21.00.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News