FOTO-VIDEO: Candidații PSD Alba și-au depus dosarele pentru parlamentare. Ținta organizației: un senator și trei deputați
După ce listele PSD Alba pentru alegerile parlamentare au fost validate de Comitetul Executiv Național, a venit momentul ca partidul să își prezinte oficial candidații. Daniel Breaz, Ioan Dîrzu, Cornel Suciu, Gheorghe Damian, Cornel Murg, Călin Andreș și alți candidați au fost prezenți într-o conferință de presă a PSD Alba în care au vorbit despre campania care urmează și despre obiectivele partidului pentru aceste alegeri. După terminarea prezentării, echipa PSD s-a deplasat la Biroul Electoral pentru depunerea dosarelor de candidatură.
Momentele de tensiune din PSD Alba s-au terminat odată cu finalizarea listelor pentru alegerile parlamentare. Partidul și-a stabilit candidații și a ieșit în fața presei pentru a-i prezenta.
La conferința de miercuri au participat cei care vor intra în cursa electorală pentru un mandat de deputat sau senator.
„Suntem pregătiți, după mai multe dezbateri, cu cea mai bună listă de candidați pe care o care județul Alba. Este pentru prima dată în ultimi 12 ani când PSD Alba vine cu o propunere de candidați proprie, adică din județul Alba. De fiecare dată am avut câte unul sau doi candidați din afara județului. Acum venim doar cu colegi din județul nostru și îndrăznesc să spun că sunt cei mai buni pe care îi avem în județul nostru”, a declarat deputatul Ioan Dîrzu.
Obiectivele partidului sunt destul de îndrăznețe și își propun ca la nivelul județului Alba să obțină un mandat de senator și trei de deputat, potrivit rectorului Daniel Breaz.
„Target-ul PSD la aceste alegeri va fi de un senator și trei deputați. Ne vom bate, vom merge cu o campanie pozitivă pentru că PSD are o platformă, avem ce să le transmitem cetățenilor și avem lucruri pe care le-am demonstrat. Avem ce spune, avem oameni bine pregătiți pe liste, începând de la prima poziție până la ultima poziție, oricare dintre acești colegi pot face față cu brio unei poziții de parlamentar în județul Alba”, a declarat rectorul Universității "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, Daniel Breaz, candidat pe primul loc la Senat.
Referitor la candidatura sa, rectorul a reluat declaraţiile din urmă cu două săptămâni, când spunea că dorește să candideze pentru că România are nevoie de o comisie cu expertiză în educație.
„Mergem cu o expertiză pe învățământ și dorim să ajungem în Parlament (n.r. el și alți rectori din țară care și-au depus candidaturile) tocmai pentru a construi ceva pentru România. O țară care are o națiune și un popor educat va fi o țară care prosperă. Trebuie să avem atitudine față de România, iar asta o poate avea doar un popor educat”, a declarat Daniel Breaz.
La conferință a fost prezent și primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian care se află pe locul trei pe listă. Deși șansele de a prinde un mandat de deputat sunt pur teoretice, Damian spune că ar renunța la primărie și că, după anii petrecuți la cârma administrației locale, are oameni bine pregătiți, care i-ar putea lua locul.
După terminarea conferinței, candidații s-au prezentat la Biroul Electoral Județean unde și-au depus dosarele de candidatură.
LISTA PSD Alba pentru alegerile parlamentare 2016:
Camera Deputaților:
Ioan Dîrzu
Cornel Suciu
Gheorghe Damian
Marcela Dărămuș
Horațiu Clepan
Dan Gabriel Bărbuleț
Aurel Ispas
Senat
Daniel Breaz
Ioan Călin Andreș
Cornel Murg
Elena Aron.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (6)