Actualitate
FOTO-VIDEO: „Cartea”, într-o expoziție „Inter-Art” și o conferință plină de umor cu Alex Ștefănescu. A început „Alba Transilvana”, ediția a VII-a

Începând cu ora 17.00, în sala de expoziții a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia a avut loc vernisajul expoziției „Cartea – obiect de artă”, organizată de „Inter-Art” Aiud cu invitați din județ, din țară și din străinătate. Grafică, sculpturi, instalații, compoziții, fotografii, portrete și miniaturi sunt doar câteva dintre formele în care a fost înfățișat obiectul de bază al literaturii.
Într-una dintre camerele spațiului expozițional a fost afișată o colecție de fotografii-portret ale mai multor deținuți de la Penitenciarul Aiud, realizate de artistul clujean Dorel Găină, în cadrul unui proiect „Inter-Art”.

Printre artiștii care au expus se află Alexandru Iuga, Anca Sas, Andrei Bako, Diana Mureşan, Elena Cristea, Ioan Hădărig, Kingsley C. Nwabia (Nigeria), Maria Cristina Oneţ, Maria Tabarcea, Mihaela Bako, Sandor Albert, Ștefan Balog, Zoltan Balog, dar și elevii Școlii de Artă „Kállai Ferenc” – Gyomaendrőd (Ungaria).
De asemenea, în consens cu subiectul principal al evenimentului, „cartea”, actorul Răzvan Cociobea din grupul de teatru albaiulian „Skepsis” a rostit un scurt monolog plin de jocuri de cuvinte, spre amuzamentul publicului.

Vedeți în video un fragment din conferința lui Alex Ștefănescu.

Târgul de Carte „Alba Transilvana” va fi deschis oficial vineri, la ora 12.00 la Alba Mall, când vor fi prezentate cele aproximativ 50 de edituri care își vor aduce cărțile la Alba Iulia, după care, până duminică, vor avea loc aproximativ 100 de lansări de carte, mici expoziții artistice, recitaluri muzicale și nu numai.
Vedeți programul complet aici: VINERI începe Târgul de Carte „Alba Transilvana”, ediția a VII-a. Peste 100 de lansări de carte, peste 50 de edituri, expoziții de artă, recitaluri
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News