Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO – VIDEO: Câştigătorii turneului de tir în Poligonul Miceşti, de Ziua Poliţiei Române. Exerciţiu demonstrativ al luptătorilor S.A.S.

Publicat

turneu tir, presa Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, din activităţile dedicate acestei zilei nu a lipsit turnerul de tir. Astfel că marţi, începând cu ora 14.00 în Poligonul Miceşti a avut loc turneul de tir la care au participat poliţişti din structurile IPJ Alba, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.

Cu același prilej a fost organizată şi „Cupa presei la tir” la care au fost invitaţi să participe toţi jurnaliştii acreditaţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

De asemenea, pe lângă concursul propriu- zis, luptătorii S.A.S au efectuat şi un exericiţiu demonstrativ sau mai precis o parte din antrenamentul lor.

mihai airini, S.A.S Alba Potrivit şefului S.A.S, Mihai Airini, în cadrul exerciţiului demonstrativ au fost executate trageri din postă, de protecţie personală din distanţă mică, în situaţia în care un poliţist este atacat şi nu mai are timp să ia poziţia de tragere.

Luptătorii S.A.S au efectuat şi o şedinţă de tragere care prevede trecerea de la arma principală la arma de asalt (pistolul mitralieră), la arma secundară (pistolul mi), pentru a rezolva un incident.

La finalul exerciţiului aceştia au format o echipă tactică din câte trei luptători S.A.S şi au tras din deplasare, din diferite poziţii de tragere.

YouTube video

La turnerul de tir organizat de IPJ Alba, cu ocazia Zilei Poliţiei Române au participat poliţişti din structurile inspectoratului, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor de colaborare.

(P)  Haine sport și adidasi   pe FashionSport.ro.  Peste 40.000 de articole sport pentru femei, bărbați și copii. Branduri mari: Nike, Adidas, Puma, Dunlop, Slazenger, Lee Cooper, Karrimor, Everlast etc. Reduceri mari în fiecare zi.

Câștigătorii

La secţiunea autorităţi şi instituţii de colaborare

Locul I: colonel Dorel Sofica – inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba

Locul II: comisar şef de poliţie Laurenţiu Crişan – adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba

Locul III: colonel Felician Itu – şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba;

Locul IV: chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea – şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba

La secţiunea poliţie

Locul I: comisar şef de poliţie Cătălin Moga

Locul II: agent şef adjunct Lucian Moldovan

Locul III: agent şef de poliţie Claudiu Anton

Locul IV: agent şef adjunct Mihai Bompa

IMG_6172 De asemenea, ca în fiecare an, jurnaliştii acreditaţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba s-au întrecut la „Cupa presei la tir”. Cei care au obţinut cele mai mari punctaje au fost următorii:

Locul I – Cornel Gruian

Locul II – Petre Muntean

Locul III – Iulian Brok

Locul IV- Dorin Galdău

Organizarea acestor manifestări a fost posibilă şi datorită sprijinului de care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a beneficiat din partea Asociaţiilor Apulum Pol şi Dinamo precum şi a Corpului Naţional al Poliţiştilor Alba şi a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea I Alba.

Miercuri, 25 martie, începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, se va desfăşura şedinţa festivă în cadrul căreia va fi evocat momentul aniversar şi vor fi făcute avansările în gradul profesional următor.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement