„Cei șapte magnifici” de la Partidul Poporului - Dan Diaconescu, după cum s-au caracterizat ei înșiși, și-au lansat candidaturile pentru funcții de senatori și deputați în cele șapte colegii ale județului Alba în Parlamentul României. Evenimentul a avut loc duminică, 28 octombrie 2012, la Hotel „Cetate”, începând cu ora 12.00. Cu gânduri mari, de a schimba soarta comunității și a-i aduce bunăstare, președintele organizației din Alba a PP-DD, Cornel Comșa, i-a prezentat presei și „poporului”, pe oamenii cu care dorește să îi bată pe ceilalți candidați la alegeri. Oferta electorală a PP-DD nu prezintă noutăți față de alegerile locale, majoritatea candidaților care deja ocupă funcții de consilier județean, consilier local sau chiar de viceprimar, au fost împinși să candideze și la Parlamentare.

Publicitate

Președintele PP-DD Alba, Cornel Comșa a început prin a prezenta proiectul politic al organizației pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012, intitulat „Comunitatea de bunăstare”. „Colegiile parlamentare sunt niște entități care apar odată la 4 ani și apoi dispar. Acest lucru va fi schimbat prin proiectul nostru”.

Vedeți mai jos în video prezentarea strategiei electorale a PP-DD Alba:

Aceștia sunt candidații PP-DD la alegerile parlamentare din decembrie 2012:

Senatul României:

Colegiul Mare - Horațiu Bibolar. Are 55 de ani, locuiește în Alba Iulia și are două fiice. Este secretarul general al PP-DD Alba și despre candidatura sa pe Colegiul 1 din Senat spune că „Suntem pregătiți să facem o surpriză și mai plăcută simpatizanților și colegilor noștri de partid. Suntem aici pentru a câștiga maximul posibil în alegeri. Venim mult mai bine pregătiți decât la locale!”

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Colegiul Mic - Dorin Pocol, actual consilier local în Alba Iulia: „Le mulțumesc colegilor mei care au avut încredere în mine pentru a-mi oferi privilegiul de a participa la alegerile parlamentare. Puteți fi siguri că voi depune toate eforturile, resurse și timp pentru a câștiga cât mai mult în cadrul acestor alegeri. M-am bucurat că am văzut aici oameni din Colegiul 2, unde eu sunt candidat pentru Senat și cred că împreună vom face o echipă foarte bună”.

Camera Deputaților:

Colegiul 1 Alba Iulia - Dorin Șerdean, actual viceprimar al orașului Alba Iulia: „Până la 42 de ani mi-am câștigat existența învățându-i pe alții tehnici de vânzare, de comunicare. Atunci când am intrat în cursa politică, am plecat cu un gând foarte clar: este nevoie de schimbare. Ce așteaptă cei care merg la vot de la un om politic? Vorbim despre 3 C: Cinste, Corectitudine și Competență, iar cheia succesului unui om politic este suma cunoștințelor înnăscute și a celor dobândite, înmulțită cu atitudinea corectă (S = C î + C d) x A). Vedeți întreaga declarație la sfârșitul articolului, în video.

Publicitate

Colegiul 2 Sebeș - Blaj - Radu Roncea. Are 40 de ani, este căsătorit și are patru copii. „PP-DD este o apă curgătoare și cristalină. PDL și USL sunt bălți. Ce șanse am împotriva celorlalți candidați pe Colegiul 2? Eu mă bălăcesc într-o apă cristalină. Chiar dacă în decursul vieții a trebuit să trec prin mlaștini și prin anumite lucruri care m-au murdărit un pic pe haine, eu mă scald într-o apă curată. Candidatul USL este imaculat din multe puncte de vedere, dar face baie într-o băltoacă de mocirlă. 9 decembrie va fi o lovitură.

Publicitate

Colegiul 3  Cugir - Zlatna - Sorin Vasile. Este din Cugir, are 35 de ani, este căsătorit și are un fiu. A candidat pentru funcția de primar al orașului Cugir și s-a clasat pe locul al doilea. „Suntem o echipă tânără, sperăm să scoatem un scor bun și să mergem în Parlament și să îi scoatem pe cei care dorm acolo, să propunem niște legi pentru oameni și nu pentru interesele politice ale anumitor grupuri”.

Colegiul 4 Aiud - Ocna Mureș - Cornel Comșa, președintele PP-DD Alba, candidează pe Colegiul 4 al Camerei Deputaților, Aiud-Ocna Mureș pentru a câștiga: „Ținta noastră este să câștigăm un post de senator și doi de deputați. Este o țintă tangibilă, mai ales prin procedura de redistribuire, dacă la nivelul țării obținem un scor bun. Eu mă duc să câștig colegiul”.

Publicitate

Colegiul 5 Munții Apuseni - Ion Marincaș: „Voi candida pe Colegiul 5 al Camerei Deputațior, în Munții Apuseni. Sunt născut în comuna Meteș, o poartă de intrare în Țara Moților. Le cunosc foarte bine problemele și dorințele. În campania de la locale am reușit să merg în aproape toate localitățile din Apuseni, am stat de vorbă cu oamenii și mulți mi-au spus că deputatul Olar a reușit să facă o casă a moților în București dar a uitat să îi ajute pe moții din Țara Moților. Este nedrept ca moții mei să trăiască pe un pământ plin de aur și păduri și să o ducă atât de greu”.

Publicitate