Eveniment
FOTO – VIDEO: Cetatea Alba Carolina a răsunat de muzică gospel. „Sing Gloria” a marcat trei secole de la construcția cetății de tip Vauban
Duminică, începând cu ora 19.00 pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolia 300 de voci din toată țara s-au reunit la Alba Iulia într-un concert gospel „Sing Gloria”.
Prin acest eveniment național, care se află la cea de-a cincea ediție, organizatorii au vrut să marcheze și trei secole de la construcția celei mai mari cetăți de tip Vauban, din sud-estul Europei, Cetatea Alba Carolina. Aproximativ 300 de albaiulieni au trăit bucuria cântecelor care au răsunat pe Latura de Vest.
Duminică la Alba Iulia, 300 de voci din toată țara, și-au înalţat vocile spre cer, în cadrul concertului național gospel „Sing Gloria”, aflat la cea de-a cincea ediție. Prin evenimentul organizat în Cealaltă Capitală, cei 300 de tineri care au cântat au marcat și trei secole de când s-a pus piatra de temelie a construcției celei mai mari cetăți de tip Vauban, din sud-estul Europei, Cetatea Alba Carolina.
Directorul Muzeului Național, Gabriel Rustoiu a spus că aproximativ 20.000 de oameni au muncit la contrucția Cetății Alba Carolina, care are 7 bastioane. „Cetatea a fost concepută să fie apărată de aproximativ 10.000 de soldați. Piatra de temelie s-a așezat pe bastionul Carol în 4 noiembrie 1715”, a mai precizat Rustoiu.
„Sing Gloria” este un proiect coral de muzică gospel, în care coruri de tineri și grupuri muzicale din diferite zone ale țări, pun împreună talentul lor pentru a da naștere unui eveniment special. După Cluj-Napoca, București cele 300 de voci care își înalță sufletul spre cer prin cântările care este proclamată gloria lui Dumnezeu, au ajuns și la Alba Iulia în Cetatea Alba Carolina. Sute de albaiulieni au participat
Sub „bagheta” dirijorului canadian, Don Grigg, vocile tinerilor au creat o atmosferă care a ajuns la sufletul a sute de albaiulieni prezenți la concertul de muzică gospel, de pe Latura de Vest.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News