Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO-VIDEO: Cetatea Alba Carolina, „îmbrăţişată” cu un şnur gigant de mărţişor. Eveniment în premieră, de 1 Martie

Publicat

IMG_1221 Una dintre cele mai frumoase poveşti de început de primăvară s-a scris la Alba Iulia, în Cetatea Alba Carolina. În premieră, a fost “îmbrăţişată” cu un şnur gigant de mărţişor.

Cea mai mare şi frumoasă cetate din România a primit un mărţişor uriaş, inspirat şi oferit de sute de copii din centre şi aşezăminte sociale din judeţele Alba şi Mureş. O adevărată lecţie de afecţiune şi un exemplu pentru toţi cei care se simt însufleţiţi de micile bucurii născute din marile suflete.

Iniţiativa este a unor tineri voluntari, cu sprijinul primăriei. Peste 300 de voluntari au alcătuit un şnur de aproape 3.000 de metri, cu care au înconjurat Cetatea, prin şanţurile ei.

La eveniment au participat, alături de copii și voluntari, primarul Mircea Hava și viceprimarul Gabriel Pleșa.

Startul evenimentului a fost dat la ora 15.00. Pornind de pe Latura de Vest, din fața Catedralei Încoronării, voluntarii s-au împărțit în două grupuri, care au înconjurat Cetatea Alba Carolina, pornind pe Latura de Nord și Sud spre latura de Est. Copiii, ajutați de coordonatori, au împletit și înnodat bucăți de șnur alb și roșu. În zona Porții a III-a, șnurul gigant care a înconjurat cetatea a fost înnodat de viceprimarul Gabriel Pleșa.

Acţiunea a fost menită să sprijine implicarea în comunitate a copiilor din centrele de plasament. Au fost implicaţi 80 de copii de la Centrul “Sf. Maria” din Alba Iulia, Centrul “Sf. Vasile cel Mare” din Alba Iulia, Casa “Rebeca” din Teiuș, Casa de Tip Familial din Blaj.

YouTube video

“Sunt gesturi simbolice care devin ele însele simboluri. Ideea tinerilor albaiulieni de a înconjura Cetatea cu, probabil, cel mai mare şnur de mărţişor văzut vreodată, nu doar că e una deosebită, un simbol al ieşirii triumfale din iarnă, ci şi un prilej perfect de a ne aduna, din nou, împreună. De a ne demonstra solidaritatea şi dragostea pentru Cetate, pentru oraş şi, mai ales, pentru copii. Pentru că acţiunea are şi un caracter umanitar. Pe lângă faptul că îi implică direct pe foarte mulţi copii de la centre de plasament, le va aduce acestora şi zâmbetul pe faţă, prin ceea ce se va întâmpla după actiune. Este vorba de o piesă de teatru jucată special pentru ei, dar şi de o masă caldă, gătită cu dragoste, tot pentru ei”, a declarat primarul Mircea Hava.

„Am împletit și înnodat 3.000 de metri de șnur de mărțișor. Este cel mai mare șnur de mărțișor care s-a împletit vreodată în România și cu el am înconjurat cea mai mare și frumoasă cetate din România, Cetatea din Alba Iulia. Am avut peste 300 de voluntari, mulți dintre ei din centre de plasament din județul Alba și pe lângă ei voluntari din liceele din Alba Iulia și albaiulieni”, a declarat unul dintre organizatori, prof. Rareș Buglea.

Șnurul împletit de voluntari va împodobi podurile din Cetatea Alba Carolina.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement