FOTO - VIDEO | Clement Negruţ: „Este exclus ca de la 1 septembrie să avem ocolitoarea Sebeşului”. Vezi cum își justifică deputatul teoria
Clement Negruţ susţine că pe trosonul Vințu de Jos – Cut, cu o lungime de 19 km „asfaltul este turnat în proporţie de 65%, iar plăţile sunt în urma execuţiei cu 20%”.
După întârzierea finalizării autostrăzii cu şapte luni, acum „constructorii sunt puşi sub presiune”, susţine Negruţ. Şi cum „graba strică treaba”, această constrângere ar duce la o repezeală a lucrărilor, care din punct de vedere tehnic ar putea agrava construcţia, a precizat deputatul PDL Alba.
„La lotul rutier de la Lancrăm, care se spune că trebuie să fie gata, după declaraţia domnului Roman, la jumătate lunii august şi vă spun că mai repede de 1-2 septembrie nu va fi gata acest lot rutier de la Lancrăm, care cuprinde două sensuri giratorii. Bretelele de acces din zona sensului giratoriu de la Sebeş nu sunt nici ele finalizate”, spune Negruţ.
Ca şi o concluzie, Negruţ spune că „ să circulăm în condiţii de siguranţă maximă şi de respectare în întregime a elementelor tehnice şi de construcţie a tronsonului de autostradă de 19,745 de km, mai repede de luna octombrie nu se va întâmpla acest lucru, cu respectarea termenelor de plată, pentru că execuţia lucrărilor este în avans faţă de plăţi cu 20%, deci oamenii ăştia lucrează propriu-zis pe datorie”.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (2)