Actualitate
FOTO-VIDEO: Concert aniversar al Orchestrei de Cameră „Augustin Bena”, la Alba Iulia. Lucrări din creația marelui compozitor W. A. Mozart
Orchestra de Cameră „Augustin Bena” din Alba Iulia și-a demonstrat încă odată măiestria și profesionalismul, duminică seara, la Casa de Cultură a Studenților din municipiu, în cadrul unui concert aniversar. Evenimentul i-a avut ca invitați pe dirijorul Vlad Agachi și pe pianistul japonez Tadashi Imai, iar programul a cuprins lucrări din creația marelui compozitor W. A. Mozart.
Duminică, la casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, cu începere de la ora 19.00, Orchestra de Cameră „Augustin Bena” din Alba Iulia a susținut un concert aniversar, la împlinirea a doi ani. „De-a lungul celor doi ani ați avut prilejul să întâlniți, să audiați, nume mari ale scenei internaționale, oameni care au acceptat să vină la Alba Iulia din dragoste, din prietenie, din solidaritate cu artiștii de aici. Ați avut prilejul să audiați lucrări excepționale puse în scenă de Orchestra de Cameră „Augustin Bena. Doi ani de poveste, doi ani frumoși, doi ani muzicali la Alba Iulia, doi ani în care Orchestra de Cameră a crescut frumos și care și în această seară vă va demonstra măiestria”, a transmis la începutul spectacolului, Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia.
Orchestra de Cameră „Augustin Bena” a fost înființată în iulie 2013 ca și departament în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia. Orchestra este condusă de Dan Liviu Cernat și abordează ca și repertoriu lucrări din creația marilor compozitori cu preponderență din perioada barocului. Orchestra a susținut până în prezent 21 de concerte în Alba Iulia și județul Alba având invitați de renume precum soprana Daniela Vlădescu, pianistul japonez de renume Tadashi Imai, dirijorul italian Federico Crisanaz, soprana Silvana Coltor, dirijorul Remus Grama, chitariștii Stan Zamfirescu și Dragoș Tudor, pianistul Ovidiu Pârjol, pianista Lilia Semionov, pianista Diana Dava-Barb, naistul Alexandru Pal, flautistele Oana Badescu și Ema Damian, fagotistul Ovidiu Borz sau violoncelistul Adrian Precup.
Din program au făcut parte:
- Divertimento în Re Major / K 136
- Allegro
- Andante
- Presto
- Concertul nr. 23 în La Major pentru pian și orchestră / K488
- Allegro
- Adagio
- Allegro assai
- Simfonia nr. 40 în sol minor / K 550
- Allegro molto
- Andante
- Allegretto
- Allegro assai
Tadashi Imai este un pianist de origine japoneză, născut în Nakagawa. Cântă de la vârsta de 11 ani, iar la numai 14 ani obţinea deja primele premii la concursuri de gen. A absolvit Academia Regală de Muzică din Londra. A susţinut turnee şi concerte în Anglia, Franţa, Ungaria, Olanda, Polonia, Germania și a cântat în compania celor mai mari muzicieni ai lumii cum ar fi Alexandre Satz, Aviram Reichert, Zhou Guanren, Maxim Vengerov, Collin Karr etc.
Vlad Agachi este unul dintre cei mai tineri dirijori români, fiind îndrumat la Berlin de unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii, Daniel Barenboim. Are un stil personal în arta dirijatului fiind un dirijor deschis publicului şi departe de sobrietatea caracteristică genului muzical în care activează. A susţinut concerte în toate oraşele importante ale ţării şi în Sua, Portugalia, Polonia, Moldova, Rusia, Peru.
Născut la Cluj Napoca a studiat la Universitatea de muzică din Bucureşti, în paralel la două secţii: Trombon şi dirijat orchestră. În prezent este doctorand la aceeaşi instituţie. Şi-a desăvârşit studiile fiind bursier în Polonia şi a participat la cursuri de măiestrie în SUA, Israel, şi Portugalia.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba şi de Centrul de Cultură Augustin Bena Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News