Actualitate
FOTO-VIDEO: Concert Crossroads la Alba Iulia, susținut de una dintre cele mai cunoscute formații corale din Statele Unite, „Johnson Ferry”
Corul și Orchestra „Johnson Ferry”, una dintre cele mai cunoscute formații corale de gen din Statele Unite, a susținut, sâmbătă, un concert în cea mai mare Cetate din România. În tricouri roșii, galbene și albastre, membrii trupei americane au transmis, prin concertul „Crossroads”, un mesaj creștin celor peste 200 de oameni prezenți în Piața Cetății din Alba Iulia.
Formația a ajuns la Alba Iulia datorită unui grup de americani care au vizitat orașul de mai multe ori în ultimii ani și care au fost inspirați de ospitalitatea românilor, de noua față a Cetății Alba Carolina și de bunăvoința autorităților. Aceștia au mobilizat astfel corul și orchestra unei mari comunități creștine din zona Atlanta, Statele Unite, pentru un concert în cea mai mare Cetate din România.
Americanii vor întreprinde și câteva acțiuni umanitare succesive, la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia și în cadrul secției de Pediatrie aparținând Spitalului Județean de Urgență.
Albaiulienii îi vor putea vedea performând în câteva puncte din oraș și săptămâna viitoare, de luni până miercuri.
“Bariere Interzise Total – a fost unul dintre conceptele esențiale după care ne-am ghidat, încă de la începutul eforturilor noastre de “scoatere în lume” și promovare a Cetății Alba Carolina. Adică ne-am dorit să deschidem larg toate porțile Cetății, oricui are ceva de spus, cântat, dansat, desenat, sculptat etc. oricărei forme de manifestare artisică.
Indiferent cine sunt și de unde vin artiștii, de dincolo de ocean, din China sau Siberia. Indiferent de rasă, cultură, religie sau convingeri.
Doar așa Cetatea poate deveni acel spațiu cosmopolit, multicultural la care am visat și pe care ni l-am dorit cu totii.
Vizita americanilor din acest week-end și concertul pe care îl vor susține nu fac altceva decât să ne confirme că am reușit în munca noastră de promovare a Cetății, că lumea ( în sensul cel mai propriu al cuvântului) a aflat de Alba Iulia și Cetatea ei și își dorește să fie aici. Sunt cu atât mai bine primiți cu cât scopul venirii lor este unul nobil, caritabil”, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.
Foto, video: Horațiu Raul MUNTEAN, Raul KNALL
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News