Actualitate
FOTO-VIDEO: Concert cu Rafael Butaru și Orchestra de Cameră „Augustin Bena” a judeţului Alba. Sute de spectatori în Catedrala Romano -Catolică „Sfântul Mihail”
Sute de iubitorii muzicii de cameră au participat, duminică, la un nou concert extraordinar din stagiunea Orchestrei de Cameră „Augustin Bena” a judeţului Alba: „Anotimpurile – Antonio Vivaldi”. Concertul a fost susţinut de solistul Rafael Butaru, concertmaestru al Operei Naţionale din Bucureşti, sub bagheta dirijorului Dan Liviu Cernat şi acompaniat de orchestra de cameră din Alba. Spectacolul a avut loc în Catedrala Romano -Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, iar intrarea este liberă.
Programul evenimentului a cuprins un buchet muzical de simfonii şi concerte ale îndrăgitului compozitor respectiv: Simfonia nr. 1 în Do Major, Simfonia nr. 2 în Sol Major, Concertul nr. 1 în Mi Major – Primăvara, Concertul nr. 2 în Sol Minor – Vara, Concertul nr. 3 în Fa Major – Toamna, Concertul nr. 4 în Fa Minor – Iarna. Cele patru concerte pentru vioară şi orchestră „Anotimpurile” sunt adevărate bijuterii muzicale, iar Antonio Vivaldi rămâne şi astăzi unul dintre cei mai ascultaţi şi îndrăgiţi compozitori ai barocului veneţian.
Violonistul Rafael Butaru, actualmente concertmaestru al Operei Naţionale din Bucureşti, a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca în anul 2008, avându-i ca profesori pe Vera Negrean şi Nicușor Silaghi, membru al celebrului Cvartet Transilvan. Rafael Butaru devine la numai 24 de ani, concertmaistru al Operei Naţionale din Cluj- Napoca. Astfel, va conduce orchestra în numeroase spectacole dificile şi complexe, bogate în momente de solo, prin care talentatul violonist se va evidenţia. În afara proiectelor camerale, anul 2016 aduce în cariera tânărului violonist noi provocări şi responsabilităţi.
Astfel, în calitate de concertmaestru al Orchestrei Române de Tineret, susţine concerte la Bruxelles, Varna, Milano şi Berlin- KonzertHaus, în cadrul unor prestigioase Festivaluri ale Orchestrelor de Tineret ale lumii, susţinând dificile pagini solistice, concomitent cu pregătirea orchestrei pentru a fi sub bagheta maestrului Cristian Mandeal.
Dan Liviu Cernat a absolvit Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia fiind unul dintre cei mai merituoşi elevi ai acestei şcoli, obţinând numeroase performanţe notabile la olimpiadele naţionale şi concursurile de muzică. Acest lucru a făcut să fie remarcat de baroneasa Emma Nicholson, care i-a oferit oportunitatea unei burse de studiu la Academia Regală din Londra. După absolvirea Academiei Regale s-a reîntors în ţară şi a început colaborarea cu Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba ca solist instrumentist, urmând şi studii muzicale la Academia „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Începând din 2013 este dirijorul Orchestrei de Cameră „Augustin Bena”.
Orchestra de Cameră „Augustin Bena” a fost înfiinţată în Iulie 2013 ca şi departament în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. Orchestra este condusă de Dan Liviu Cernat şi abordează lucrări din creaţia marilor compozitori cu preponderenţă din perioada barocului. Orchestra a susţinut până în prezent numeroase concerte în Alba Iulia şi în judeţul Alba având invitaţi de renume printre care amintim pe soprana Daniela Vlădescu, Tadashi Imai, pianist de renume japonez, sau dirijorul Federico Crisanaz (Italia).
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News