Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO-VIDEO: Credincioșii albaiulieni au luat „Paștile” de la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. Programul de distribuire

Publicat

IMG_6940 Credincioşii albaiulieni care au vrut să evite aglomerația sau care nu vor putea ajunge la slujba din noaptea Învierii Domnului au venit, sâmbătă dimineața, la Catedrala Încoronării din Cetatea Alba Carolina pentru a lua Sfintele Paști. În Sâmbăta Mare, pâinea și vinul sfințite, care se numesc în popor „Paști”, se distribuie în punctele amenajate sub turnul din clopotniță, până la ora 20.00.

În acest an, albaiulienii au primit „Paștile” în recipiente de plastic cu capac, inscripționate cu mesajele „Hristos a Înviat!” și „Adevărat a Înviat!”. Potrivit obiceiului, în schimbul acestora, credincioşii au adus ouă roşii şi au pus bani în cutia milei.

În Sâmbăta Mare, cei care vor să ia acasă Paştile sfinţite pot să vină, până la ora 20.00, la Catedrala Ortodoxă din Cetatea Alba Iulia, unde au fost amenajate puncte de distribuire sub turnul din clopotniţă. Acestea sunt oferite în pahare din plastic cu capac, inscripţionate cu mesajul „Hristos a Înviat!”. Astfel, se vine şi în sprijinul credincioşilor şi se asigură şi condiţiile de igienă pentru această acţiune, după cum au prezentat reprezentanţii Catedralei, pentru Alba24.

YouTube video

Programul de distribuire a „Paştilor” la Catedrala Ortodoxă Arhiepiscopală Alba Iulia:

Sâmbăta Mare (30 aprilie):

– Între orele 10.30 – 20.00.

Duminica Sfintelor Paşti (1 Mai):

– între orele 3.00 – 3.30, după Sfânta Liturghie din noaptea Învierii Domnului;

– între orele 10.00 – 12.00, înainte de A doua Înviere.

Sfintele Paşti se consumă numai pe nemâncate, după Sfânta Liturghie în întreaga Săptămâna Luminată.

„Trebuie să ştim că Paştile cel adevărat este Însuşi Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii (vezi I Corinteni 5, 4) şi care se află pe Sfântul Altar în Sfânta Taină a Euharistiei cu care ne împărtăşim (cuminecăm) la Sfânta Liturghie, iar nu această pâine cu vin sfinţită prin rugăciune şi prin stropirea cu aghiasmă, pe care le consumăm acasă”, este mesajul preoţilor.

Citește și MESAJE de PAŞTE 2016: Cele mai frumoase gânduri pentru urări și felicitări la prieteni, familie şi colegi, de Învierea Domnului

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement