18199232_201760377004204_8284993357021500464_n O adevărată fortăreață a gunoaielor s-a format, de-a lungul timpului pe un teren viran aflat între cartierele Miceşti, Ampoi 3 şi Bărăbanţ din Alba Iulia. Disperați locuitorii din zonă și-au făcut, după sesizări fără efect adresate autorităților, o comunitate pe facebook denumită ”Mizeria din Alba Iulia”. Cetăţeni din zonă spun că au semnalat autorităţilor depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor, dar că de atunci nu s-a rezolvat nimic. Mormanele de gunoi aruncate la întâmplare pe teren, filmate de la înălțime, arată ca un peisaj de pe Marte sau cu dunele din Parcul Naţional Valea Morţii (“Death Valley National Park”) aflat în California. Dacă n-ar fi mirosul insuportabil al unor vaci moarte aruncate printre dunele de moloz și pet-uri, fortăreața gunoaielor ar putea deveni chiar o nouă atracție pentru turiștii care vin la Alba Iulia.

Publicitate

Barabant, Alba, Romania - Micesti, Alba, Romania - Ampoi 3

Posted by Mizeria Din Alba Iulia on 30 Aprilie 2017

Situaţia a mai fost sesizată şi de un cititor Alba24,  la începutul anului 2017, când ni s-au transmis câteva fotografii, dar imaginele filmate de la înălțime în ultima zi a lunii aprilie 2017, arată cât de întinsă este la această dată suprafața care a fost transformată în adevărată groapă de gunoi a municipiului Alba Iulia.

Vezi FOTO ȘTIREA TA pe Alba24: Groapă de gunoi ad-hoc între cartierele Bărăbanț și Ampoi 3 din Alba Iulia. Peisaj dezolant

sursa foto-video: Facebook

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90