Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Cum arată prima Dacia electrică. Imagini oficiale cu modelul Spring. Detaliile tehnice

Publicat

YouTube video

Renault a prezentat în mod oficial versiunea de serie a Dacia Spring, prima maşină electrică a mărcii româneşti. Dacia electrică este cel mai simpatic și ieftin vehicul electric din Europa, a spus Luca de Meo, CEO-ul Renault, în cadrul evenimentului de prezentare.

Livrările pentru clienţii persoane fizice vor începe în toamna lui 2021, în timp ce comenzile vor putea fi făcute din primăvară. Oferta comercială va cuprinde două nivele de echipare pentru varianta destinată publicului larg iar costul bateriei va fi inclus în prețul de achiziție.

Prețul vehiculat ar porni de la 17.000 de euro, ceea ce ar face ca Spring să fie cea mai ieftină mașină electrică. În România cu eco-bonusul acordat de stat autoturismul ar putea fi achiziționat începând de la 7000 de euro.

Mașina va fi prezentă la serviciile de ride-sharing de la începutul anului viitor.

YouTube video

Dacia Spring va fi echipată cu un motor electric de 33 kW (echivalent cu 44 CP), cuplat cu o baterie de 26,8 kWh.

Această tehnologie beneficiază de toată experiența Groupe Renault în domeniu. O experiență de zece ani, unică în lume. Fiabil, robust și sigur, motorul asigură o accelerație liniară, o funcționare silențioasă și lipsită de vibrații.

Spring are un cost de utilizare inferior celui al unui model echivalent cu motor termic întrucât atât costul energiei cât și cel de întreținere sunt mai mici.

Dacia Spring va avea o autonomie de 225 km conform ciclului WLTP și de 295 km conform ciclului WLTP City (care cuprinde doar partea urbană a ciclului omologat), ceea ce garantează o mare polivalență în utilizare nu doar în mediul urban, cât și în cel peri-urban.

Autonomia poate fi extinsă cu aproape 10% prin acționarea butonului ECO de pe planșa de bord, care limitează puterea la 23 kW (în loc de 33 kW) și viteza maximă, la 100 km/h.

Maşina oferă multiple posibilități de încărcare: la o priză standard de 220V, cu ajutorul unui cablu furnizat în serie, la un Wallbox (cu un cablu oferit opțional) sau la o bornă DC (opțional).

Dacia Spring electrică : Durata de încărcare a bateriei Litiu-ion

  • mai puțin de o oră pentru o încărcare 80% la o bornă DC 30 kW
  • mai puțin de 5 ore pentru o încărcare 100% la un Wallbox de 7,4 kW
  • mai puțin de 8 ore și 30 de minute pentru o încărcare 100% la un Wallbox de 3,7 kW
  • mai puțin de 14 ore pentru o încărcare 100% la o priză standard de 2,3 kW

Portbagajul dispune de cea mai mare capacitate de încărcare din segment : 300 de litri (fără a lua în calcul spațiul de sub portbagaj destinat roții de rezervă disponibile în opțiune).

Această valoare se regăsește de obicei în fișa tehnică a unor modele din segmentul superior, subcompact.

Bancheta spate este rabatabilă, oferind astfel la nevoie o capacitate de încărcare de circa 600 litri.

Dacia Spring electrică- dimensiuni

Linia generală a mașinii se remarcă prin elemente specifice universului modelelor crossover – pasaje ale roților bine conturate, bare de pavilion, bare de protecție ranforsate în partea inferioară, scut de protecție în partea din spate și o gardă la sol supraînălțată (150 mm gol)

Capota motorului bombată și flancurile proeminente îi conferă modelului un aspect robust.

Cu toate acestea, Spring aparține segmentului mini: dimensiunile sale sunt de numai 3,73 m lungime, 1,62 metri lățime (fără retrovizoare) și 1,51 m înălțime.

Dacia Spring oferă un spațiu interior surprinzător de mare și un portbagaj încăpător.

Primitor și bine echipat, habitaclul poate găzdui în condiții confortabile patru adulți, transmit oficialii Dacia-Renault.

În pofida dimensiunilor sale exterioare reduse, Spring este suficient de încăpător pentru patru adulți.

Pe locurile din spate, care beneficiază de un spațiu generos deasupra capului și de o distanță de la genunchi la spătarul scaunelor din față de 100 mm, își pot găsi loc fără probleme chiar și persoane cu talie peste medie.

Impresia de spațiu disponibil contribuie, de altfel, la confortul general resimțit la interior.

Ocupanții locurilor din față au la dispoziție spații de depozitare la nivelul torpedoului, fețelor de portieră și la baza consolei centrale, care totalizează 23,1 litri.

Pasagerii din spate beneficiază de buzunare amplasate în spătarele scaunelor din față.

Dacia Spring beneficiază de numeroase echipamente de siguranță, printre care: limitator de viteză, ABS, ESP, repartitor electronic al forței de frânare, 6 airbag-uri, apel de urgență (buton SOS), aprindere automată a farurilor și frânare automată de urgență.

Activ la viteze cuprinse între 7 și 125 km/h, sistemul detectează, datorită radarului frontal, distanța față de vehiculul aflat în față (atât la staționare, cât și în deplasare).

În cazul în care este detectat un risc de coliziune, sistemul alertează șoferul atât vizual cât și acustic înainte de a amplifica performanța sistemului de frânare dacă șoferul frânează dar riscul rămâne prezent sau de a acționa automat frânele dacă șoferul nu apasă pedala.

 

Aplicația gratuită MY Dacia, disponibilă pe smartphone, va permite afișarea în timp real a nivelului bateriei, a autonomiei restante în kilometri, activarea de la distanță a sistemului de climatizare pentru încălzirea sau răcorirea habitaclului și localizarea mașinii în timp real.

Atunci când Spring este conectat la priză, aplicația permite afișarea informațiilor cu privire la nivelul de încărcare și activarea sau oprirea, la nevoie, a acesteia.

foto: Facebook (Daciattitude)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax