Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO-VIDEO: Cum se sărbătorește Paștele la Benic. ”Competiția” de ciocnit ouă. Locuitorii păstrează o tradiție de peste 100 de ani

Publicat

În satul Benic, comuna Galda de Jos, locuitorii păstrează o tradiție veche de peste 100 de ani. În ziua de Paște, se adună în centrul localității și ciocnesc ouă roșii. Este prilej de voie bună, dar și de socializare.

În Duminica Paștelui din acest an, cam 50 de oameni s-au adunat după slujba de la biserică în centrul satului, ”la troiță”.

Au venit cu mic, cu mare, tineri, copii sau oameni mai în vârstă. Au adus coșuri cu ouă roșii sau încondeiate.

 

Apoi au început ”competiția” de ciocnit ouă. Fiecare localnic ciocnește oul cu alt sătean.

Dacă reușește să-l spargă pe al celuilalt, îl poate considera ca fiind al său. Este o adevărată ”întrecere”, în fiecare an.


Cu acest prilej oamenii adresează gânduri bune și mesaje de sărbători, vorbesc despre ce se mai întâmplă sau își fac planuri pentru perioada următoare. Se destind la un pahar de vin și se bucură de timpul liber și de sărbătoare.

Este un moment în care comunitatea se reunește atât pentru a respecta o tradiție locală, cât și pentru a sărbători împreună Paștele.

La adunarea din acest an a participat și Horea Marin, epitropul bisericii din localitate, care a ciocnit ouă cu sătenii.

După slujba de Înviere și cea din prima zi de Paște, începe săptămâna luminată. Este începutul unei perioade de sărbătoare, care se termină după cincizeci de zile de la Paşti la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

Creștinii se salută cu ”Hristos a Înviat!„/ ”Adevărat a Înviat”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement