Săptămâna Mare /  Săptămâna Patimilor: În Vinerea Mare, pe străzile din Alba Iulia a fost reconstituit drumul parcurs de Mântuitorul Iisus spre Golgota. Deși vremea nu a fost una prielnică pentru un moment de reenactment în stradă, ploaia nu i-a oprit pe albaiulieni să participe la procesiune.

Publicitate

Programat să înceapă la ora 15.00 la în fața Catedralei Romano Catolice „Sfântul Mihail”, procesiunea s-a mutat pe scările Casei de Cultură a Sindicatelor. Zeci de persoane au venit, chiar și pe ploaie, la acest eveniment. Reenactorii au refăcut „Drumul Crucii” pe străzile din Alba Iulia.

„<Uitându-mă la cei care goneau într-o Vineri Mare, m-am întrebat ce ar face oamenii dacă Iisus ar trece cu o cruce printre ei.>”  Şi astfel a luat fiinţă, în urmă cu 12 ani, procesiunea Drumul Crucii, care angrenează o echipă de 70 de persoane şi care străbate ţara în Săptămâna Mare. Anul acesta, Drumul Crucii vine să le reamintească oamenilor de cele 14 opriri ale lui Iisus în drumul său către Răstignire.

Publicitate

Vezi și URĂRI DE PAŞTE 2018: Mesaje și felicitări de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

„Dan Leş, cunoscut promotor al patrimoniului românesc atât în ţară, cât şi în străinătate, încearcă, an de an, să le amintească românilor că Sărbătoarea Paştelui nu înseamnă doar cumpărături şi mese îmbelşugate, lăsând la o parte adevărata semnificaţie, Învierea Domnului”, se precizeaza în descrierea evenimentului.