Eveniment
FOTO-VIDEO: Festivitatea de premiere a olimpiadei naționale de religie pentru seminarii și licee teologice. VEZI CÂȘTIGĂTORII
Festivitatea de premiere a câștigătorilor fazei naționale a Olimpiadei de Religie pentru seminarii și licee teologice a avut loc sâmbătă, în sala festivă „Sfântul Simion Ștefan” din incinta Arhiepiscopiei Alba Iulia, în prezența ÎPS Irineu și a altor oficialități locale. Printre premianții de anul acesta, s-au numărat și doi elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ștefan” din Alba Iulia, care au reuşit să obțină mențiune la proba scrisă a concursului, desfășurată joi. De asemenea, s-au acordat și 33 de premii speciale, unul dintre acestea revenind unui elev al seminarului din Alba Iulia, constând în diplome și sume de bani.
Alba Iulia a fost zilele acestea mândră să fie gazda Olimpiadei Naționale de Religie pentru seminarii și licee teologice. Pe lângă proba scrisă a concursului, care a avut loc joi, elevii participanți au avut ocazia ca timp de trei zile, să viziteze și cele mai impotante atracții turistice din oraș.
Dintre cei 125 de participanți din 30 de seminarii teologice din țară, doi elevi albaiulieni, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Simion Ștefan” au reușit să obțină mențiune, în urma corectării lucrărilor și stabilirii clasamentului. Este vorba despre elevul Alexandru Lazăr, din clasa a XI-a a seminarului albaiulian, a reușit să obțină „mențiune”, cu media 8,60, la disciplina „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, fiind pregătit de preot profesor doctor Nicolae Bolea, inspector de religie. De asemenea, și Dragoș Stroian, din clasa a IX-a a obținut „mențiune”, cu nota 8,50, la disciplina „Vechiul testament”, fiind pregătit de preot profesor doctor Florin Botezan.
Totodată, premii speciale, constând în diplome și sume de bani, au obținut și elevii Adrian Ioan Buta, din clasa a X-a, la disciplina „Noul Testament”, dar și Ioan Botezan, din clasa a XII-a, la „Dogmatică”, cu media 7.70, respectiv 7.50.
Vă prezentăm câștigătorii olimpiadei naționale la disciplina religie:
Clasa a IX-a
Premiul I – Pleșa Constantin Mihai (9.80), Seminarul teologic Ortodox București
Premiul II – Mihăilă Georgiana (9.40), Seminarul Prislop
Premiul III – Sabău George Petrișor (9.00) , Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu, Oradea
Mențiune – Stroian Dragoș (8.50), Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ștefan”, Alba Iulia
Mențiune – Aranyosi Paul (8.20), Liceul „Andrei Mureșanu”, Brașov
Mențiune – Săndulache Ioan Marius (8.00), Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Împărați Constantin și Elena”, Piatra Neamț
Premiul I – Muscalu Victor Dănuț (9.80), Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul”
Premiul II – Cupșa Gabriel (9.60), Seminarul Teologic Ortodox Cluj-Napoca
Premiul III – Atudosiei Alexandru (9.40), Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolit Dosoftei”, Suceava
Mențiune – Câmpeanu Mihail (9.20), Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Constantin Brâncoveanu”, Făgăraș
Mențiune – Moisescu Cătălin Adrian (9.10), Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu”, Caransebeș
Mențiune – Bacter Andi Constantin (9.00), Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, Oradea
Clasa a XI-a
Premiul I – Oprea Alexandru (9.70), Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Împărați Constantin și Elena”, Piatra Neamț
Premiul II – Muț Ștefan Ioan (9.40), Seminarul Teologic Ortodox Arad
Premiul III – Sîrbu Ioana (9.40), Seminarul Teologic Ortodox Prislop
Mențiune – Murgiuc Marius Petrișor (8.80), Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicodim”, Târgu Jiu
Mențiune – Lazăr Alexandru (8.60), Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ștefan”, Alba Iulia
Mențiune – Nistor Cristian Alin (8.60), Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, Oradea
Clasa a XII-a
Premiul I – Dulgheru Claudiu George (9.90), Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”, Iași
Premiul II – Vrăjitoru Ioan (9.70), Seminarul Teologic Ortodox București
Premiul III – Iordache Andrei (9.50), Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur”
Mențiune – Vlaicu Eusebiu Damian (9.10), Seminarul Teologic Ortodox „Neagoe Vodă Basarab”, Curtea de Argeș
Mențiune – Boboc Constantin Denis Dănuț (9.00), Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae”, Vâlcea
Mențiune – Blaga Ciprian (8.80), Seminarul teologic Ortodox „Sf.Împărați Constantin și Elena”, Piatra Neamț
Mențiune – Oancea Vlăduț Dorel (8.80), Seminarul teologic ortodox „Chesarie Episcopul”, Buzău
Pe lângă aceste premii, au fost acordate și 33 de premii speciale. Toți câștigătorii au primit diplome și sume de bani.
„Acestea sunt cele mai frumoase daruri pe care ni le puteau oferi acești tineri. Îi felicităm și le urăm succes pe mai departe”, a declarat inspectorul general pentru disciplina religie, Cătălin Pâslaru.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News