O furtună scurtă dar destul de puternică a lovit vineri după-amiază mai multe cartiere din Alba Iulia. Vântul a suflat la rafală, s-au înregistrat descărcări electrice și a căzut grindină.

Fenomenele meteo au lovit și alte localități ale județului, dar deocamdată nu au fost semnalate incidente sau pagube semnificative. 

Publicitate

De altfel, județul Alba se află sub atenționare de Cod Galben de ploi însemnate și intensificări ale vântului.

Codul este valabil până sâmbătă, 2 aprilie, ora 21:00.

UPDATE:

În Alba Iulia, un copac a fost doborât de vântul puternic. S-a întâmplat pe strada Vasile Goldiș, potrivit unorfotografii postate de Alexandru Micu, pe un grup de Facebook.

De asemenea, în centrul municipiului, gheața a provocat câteva stricăciuni la acoperișul și la fațada unei clădiri.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Zonele vizate din județul Alba: toată zona de munte și localitățile Alba Iulia, Aiud, Sebeș, Teiuș, Ighiu, Săsciori, Galda de Jos, Daia Română, Stremț, Șpring, Sântimbru, Ciugud, Berghin, Gârbova, Cricău, Câlnic și Cut.

Fenomene meteo: Frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-60 km/h, posibil grindină de dimensiuni mici.

Potrivit ANM, în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, precum și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50 ... 70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă.

Publicitate

Este în vigoare o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului și  manifestări de instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20 ... 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45 ... 55 km/h. La munte, la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 80 km/h.

Notă: Începând de sâmbătă (2 aprilie), vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică (3 aprilie), în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.

Publicitate

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News