Eveniment
FOTO-VIDEO: Învierea Domnului, sărbătorită de comunitatea romano-catolică din Alba Iulia la Catedrala „Sfântul Mihail”

Într-un cadru sobru și elegant, comunitatea romano-catolică, maghiară și nu numai, a celebrat, ca în fiecare an, Paștele, după ritualul respectat la Roma și în toată lumea.
Vigilia Pascală a început la ora 21.00, fiind prezidată de ÎPS Arhiepiscop György Jakubinyi și a durat aproximativ două ore și jumătate. Ritualul a începe în faţa bisericii catedrale, prin binecuvântarea focului şi aprinderea Lumânării Pascale, de la care au fost aprinse lumânările credincioşilor, iar apoi credincioşii au ascultat vestirea solemnă a Învierii.
Prima zi de Paști este petrecută în familie, iar în a doua zi de Paști, obiceiul „udatului” îi adună din nou pe membrii comunității romano catolice, pentru încă o după-amiază împreună.
Anul acesta Paștele romano-catolic a fost sărbătorit cu 5 săptămâni înainte de cel ortodox, care va avea loc pe data de 1 mai.


Urmăriți Alba24.ro și pe Google News