FOTO-VIDEO: Joc de "Nu te supăra frate" la alegerea viceprimarului de la Sebeș. Vezi cum s-au răzbunat PSD-iștii pe frații lor liberali
În cursa pentru funcția de viceprimar au intrat din partea PDL atât Dorin Nistor, cât și Adrian Bogdan, în timp ce liberalii l-au propus din partea USL pe Radu Cristian. PP-DD a ieșit la vot cu Radu Roncea. Jocurile politice nu și-au arătat rezultatul scontat în primul tur, când Radu Cristian (PNL) a obținut 7 voturi din cele 8 pe care le putea primi din partea consilierilor USL. Votul unui USL-ist (cel mai probabil social-democrat, care nu a dorit să meargă pe mâna candidatului liberal) a fost îndreptat în altă parte, pare-se către PDL. Candidatul PDL Adrian Bogdan a primit 6 voturi, din cele 8 ale democrat-liberalilor, în timp ce al doilea candidat din partea PDL, Dorin Nistor a acumulat doar 5 voturi. Candidatul PP-DD, Radu Roncea nu a primit decât 1 vot (al lui), din cele 2 care i-ar fi revenit normal de la cei doi consilieri PP-DD de la Sebeș.
Al doilea tur de scrutin, la care au intrat Adrian Bogdan și Cristian Radu, a adus noi surprize din partea social-democraților. Radu Cristian a reușit să obțină doar 6 voturi (mai puțin cu un vot decât în primul tur), iar Adrian Bogdan a acumulat 13 voturi (cu 5 voturi mai mult decât numărul consilierilor PDL).
Surpriza apare din nou în urma calcului matematic. Din cei 8 consilieri USL, doar 6 par să fi votat cu Cristian, în concluzie ceilalți 2 au votat cu candidatul PDL. La polul opus, Adrian Bogdan a primit 13 voturi, dintre care, cel mai probabil, 8 din partea consilierilor PDL (inclusiv cel al lui Dorin Nistor), iar alte 5 de la celelalte partide. Distribuția ar putea fi următoarea: două voturi de la social-democrații răzbunători, două voturi de la PP-DD-iștii care, din nou, respectând alianța PP-DD-PSD de la Alba Iulia, nu ar fi votat cu candidatul liberal, iar un alt vot de la candidatul independent.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)