20161121_110846La Alba Iulia a început, luni, a treia ediție a Festivalului Tineretului Intercultural „UAB’s Intercultural Youth Days Festival”. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc începând cu ora 11.00, la Sala Unirii. Momente artistice interculturale studenţeşti, tradiţii, obiceiuri populare prezentate de studenţi de peste hotare, forumul tineretului, artă culinară sunt câteva dintre manifestările din cadrul festivalului.

Publicitate

Evenimentul este organizat de Centrul de Relaţii Internaţionale al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, alături de Facultatea de Istorie și Filologie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Științe Exacte și Inginerești, Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Drept și Științe Sociale

„Programul Erasmus îți dă posibilitatea să călătorești, să înveți și să te distrezi. Îți dă posibilitatea să întâlnești oameni noi, să schimbi experiențe, să înveți limbi noi și să te familiarizezi cu alte culturi. De aceea am creat acest festival pentru voi și cu voi”, le-a transmis celor prezenți la deschiderea evenimentului Daniel Mihai Melinte, consilier relații internaționale UAB.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

PROGRAM:

Luni, 21 noiembrie 2016 România Multiculturală

Valori, tradiții, artefacte, cu sprijinul Centrului Cultural„Augustin Bena” Alba și al Inspectoratului Școlar Județean Alba.

Marți, 22 noiembrie 2016 –  Ziua Tineretului Erasmus+

Cultură, tradiții, obiceiuri populare, cu sprijinul studenților Erasmus+ ai UAB din Grecia, Italia, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Turcia, Uzbekistan;

Miercuri, 23 noiembrie 2016Europe and Beyond

Artă tradițională și divertisment, suită de momente artistice interculturale studențești – studenți UAB din Algeria, Bangladesh, Iordania, Maroc, Pakistan, Palestina, Rusia, Serbia, Siria;

Artă tradițională și divertisment, cu sprijinul Institutului Confucius al Universității Transilvania din Brașov;

Cultură, tradiții, obiceiuri populare, cu sprijinul studenților Korolev University Of Technology, Korolev, Rusia.

Publicitate

Joi, 24 noiembrie 2016 –  Festival Cultural

Forumul Tineretului, dezbatere privind diversitatea culturală și egalitatea de șanse;

Dans și cântec: periplu melodic – Ansamblul folcloric al Centrului Cultural „Augustin Bena” Alba; Leontina Farcaș și grupul vocal de copii „Muguri de tezaur” – dirijor Alexandru Pal (dansuri și muzică tradițională românească, precum și obiceiul colindului); Corul Facultății de Teologie Ortodoxă, Dirijor: Conf. dr. Domin Adam.

Vineri, 25 noiembrie 2016Festivalul liceenilor şi Alba Culinaria

Artă tradițională și divertisment, suită de momente artistice interculturale – cu sprijinul liceelor din Județul Alba;

Împărtășind valori și tradiții naționale prin arta culinară. Ediția a 9-a Alba Culinaria.

Publicitate

Vezi programul complet AICI.