EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Noii consilieri locali ai municipiului Alba Iulia au fost învestiți în funcție. Cine a renunțat la mandat și cine rămâne pe LISTĂ


La 9 zile de la alegerile locale, noi aleși locali și-au întâlnit pentru prima oară colegii alături de care se vor prezenta în fiecare lună la ședințele de consiliu.
Cei 21 de consilieri care au intrat într-un nou mandat și-au primit certificatele doveditoare în prezența primarului Mircea Hava și a președintei Biroului Electoral Municipal (BEM) Alba Iulia, jurist Mariana Moldovan, cea care le-a și înmânat certificatele.
„Momentul investirii dumneavoastră în această funcție publică reprezintă un moment de o deosebită importanță atât pentru dumneavoastră în mod personal și pentru carieră, dar cel mai important, pentru comunitatea din care faceți parte. Debutul dumneavoastră în acestă funcție de demnitate publică sau pentru majoritatea continuarea acestei funcții vă onorează dar vă și responsabilizează”, le-a spus Mariana Moldovan consilierilor prezenți la eveniment.
Ceremonia de înmânare a noilor mandate a început cu intonarea imnului naţional, după care s-a trecut la înmânarea certificatelor care le atestă politicienilor mandatul de consilier local.
După finalizarea centralizării voturilor de la cele 50 de secții din oraș, liberalii au majoritate de peste 54 la sută în Consiliul Local Alba Iulia, PSD – 23,34%, ALDE – 6,17% , PMP – 5,87% şi candidatul independent Mircea Trifu – 5,65% (1.228).
Noua componență a CL ca fi formată din 12 liberali, PNL – 54,77% (11.908), 5 membri PSD– 23,34% (5.074), doi ALDE 6,17% (1.341), un membru PMP – 5,87% (1.276) un mandat de consilier local și Mircea Trifu – 5,65% (1.228) candidat independent.
Consiliul Local Alba Iulia va arăta în perioada 2016-2020 astfel
PNL:
1. Paul Voicu
2. Gabriel Codru Pleșa
3. Cornel Stelian Sandu
4. Rodica Andronescu
5. Emil Popescu
6. Pavel Popa
7. Raul Sebastian Tudorașcu
8. Gabriel Lupea
9. Dorin Pocol
10. Cătălin Hașa
11. Alin Ignat
12. Iulius Viorel Domuța
PSD
Primul pe lista PSD a fost Călin Potor care a obținut sub un scor sub nivelul partidului și va renunța la post pentru un nou mandat de deputat.
Și Eugenia Dărămuș, locul doi pe lista PSD va renunța la post din motive personale.
Rămân astfel:
1.Horațiu Clepan
2. Vasile Crișan
3. Bogdan Medrea
4. Nicolae Bumb ( probabil va intra în locul lui Potor)
5. Ioan Iulian Bunea ( probabil va intra în locul Marcelei Dărămuș)
ALDE:
1. Ovidiu Viorel Jidveian
2. Marius Ciprian Popescu
PMP:
Primul pe lista partidului lui Băsescu a fost Clement Negruț care a renunțat și el la mandatul, iar în locul său va intra Angela Moldova,
Candidatul independent, Mircea Trifu a obținut și el mandatul de consilier local.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

ACTUALITATE
Topul vorbitorilor de limbă engleză. Pe ce loc se clasează românii și cine este pe prima poziție


Peste un miliard de oameni vorbesc engleza ca prima sau a doua limbă, potrivit unui raport realizat de EF Education First, citat de CNN. Dintre aceştia, olandezii sunt cei mai fluenţi vorbitori non-nativi de limba engleză de pe glob. Potrivit sursei citate, Suedia este poziţionată pe locul al doilea, în timp ce Norvegia se află […]
ACTUALITATE
Majoritatea românilor care merg în concediu cel puțin cinci zile preferă destinațiile din țară. Pe locul doi, Grecia


Peste 40% dintre românii care locuiesc la orașe spun că preferă destinații din țară dacă merg în concediu cel puțin cinci zile. 16% dintre ei precizează că preferă Grecia, potrivit unui studiu de profil.România este preferată ca destinaţie turistică, pentru sejururi de peste cinci zile, de 41% dintre românii care locuiesc în mediul urban, pe […]
EVENIMENT
TRADIȚIILE lunii decembrie. Mituri, semnificații și sărbători, la sfârșitul anului 2019. Când va fi solstițiul de iarnă


Finalul de an vine încărcat cu sărbători și semnificații deosebite legate de acestea. Luna decembrie este, de multe ori, cea mai așteptată, datorită ocaziilor de a oferi și primi cadouri. Este și momentul în care majoritatea dintre noi recapitulăm ceea ce s-a întâmplat în acest an și ne facem planuri pentru cel nou. Sărbătorile lunii […]
EVENIMENT
REZIDENȚIAT 2019: Peste 30 de candidați din Alba dau examen la centrele universitare din țară. Posturile disponibile


Peste 30 de candidați din județul Alba s-au înscris la concursul de Rezidențiat 2019 și vor susține duminică testul scris. Majoritatea s-au înregistrat la centrul de examen din Cluj-Napoca, iar alții au ales Târgu Mureș sau Timișoara. În total, aproape 9000 de tineri vor da examen în cele șase centre din țară. Concursul de intrare […]