Doi bărbați din județul Dâmbovița au venit la Alba Iulia cu gândul să se îmbogățească din vânzarea de odorizante de mașini. Din păcate, mica afacere le-a fost stricată, pentru a treia oară, de poliția locală, care i-a prins din nou la semafoarele de lângă stadion în timp ce își dezvoltau micul business.

Publicitate

Alex Marius Avram de 23 de ani și Ionel Roman de 37 de ani, ambii domiciliați în județul Dâmbovița, s-au gândit că afacerile se fac mai bine în Ardeal și cu acest gând au venit la Alba Iulia. Ca niște adevărați bişnițari, aceștia au descoperit o metodă de a face bani mai ușoară decât prin muncă, că doar „când ai 50 de lei asigurați în fiecare zi, de ce ai munci”.

Publicitate

Cumpărau odorizante pentru mașini, pe care le vindeau șoferilor care așteptau la semafor, la un preț mai mare. Se pare că aceştia se deplasau printre mașini, aruncau „brăduleții” pe geam șoferilor, după care se întorceau să își primească banii. Micii întreprinzători achiziționau odorizantele auto cu 1 leu, după care le vindeau la prețul de 1,5 lei. Aceștia reușeau să facă un profit de aproximativ 50 de lei pe zi.

Din nefericire pentru ei, profitul pe care l-au făcut vineri l-au dat polițiștilor locali, care i-au amendat cu suma de 100 de lei. Cu toate că sunt sancționați de fiecare dată pentru comercializarea unor produse fără acte de proveniență și fără autorizație pe domeniul public, cei doi sunt perseverenți și de șapte ani „lucrează pentru aceeași firmă”.


Publicitate